BUCUREȘTI, 21 mai — Sputnik. Între 20 p 26 mai, temperatura maximă a aerului va oscila între 15…27°C, iar temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 4…15°C, informează Administrația Națională de Meteorologie Temperatura este optimă desfășurării proceselor de creștere și dezvoltare la culturile de primăvară.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin ploi sub formă de aversă, acestea fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, local cu aspect de vijelie. Cantitățile de apă prognozate pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol, îndeosebi la începutul intervalului, iar izolat vor fi condiții de producere a grindinei.
"În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și local optime, în majoritatea regiunilor agricole", informează ANM.
În Dobrogea și Transilvania, local în vestul, centrul și estul Olteniei, sudul Crișanei, nord-vestul și vestul Banatului, izolat în nord-estul și nordul Moldovei, sud-vestul și estul Munteniei, conținutul de apă din sol va prezenta valori scăzute. Va fi secetă pedologică moderată.
"În cultura de porumb, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în aproape toată țara", anunță ANM.
Conținutul de umiditate din sol va înregistra valori scăzute și izolat deosebit de scăzute pe suprafețe agricole extinse din Dobrogea, local în vestul, centrul și estul Olteniei, izolat în sud-vestul și sud-estul Transilvaniei, nordul și nord-estul Moldovei, nord-vestul Banatului.
Astfel, la speciile de toamnă înfiinţate în perioada optimă, starea de vegetaţie se va prezenta bună şi medie, iar la cele întârziate fenologic, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine medie şi slabă.
La cultura de floarea-soarelui se vor semnala răsărirea (30-100%), formarea primei perechi de frunze (20-100%), precum şi înfrunzirea (3-9 frunze), iar la porumb va fi posibilă definitivarea fazei de germinare (80-100%), continuându-se răsărirea, formarea frunzei a treia (10-100%) şi înfrunzirea (2-6 frunze).
Sfecla de zahăr va înregistra fazele de răsărire şi dezvoltare a primei perechi de frunze (20-100%), iar la cartoful pentru consum, răsărirea (20-100%) şi formarea/creşterea lăstarilor laterali (10-40%).
Pomii fructiferi se vor afla la creşterea lăstarilor/frunzelor, formarea şi creşterea rodului, iar la soiurile timpurii de cireş se vor semnala creşterea fructelor şi coacerea în „pârgă".
De asemenea, viţa de vie din toate podgoriile va continua faza de înfrunzire, creşterea lăstarilor, precum și înflorire, îndeosebi la soiurile timpurii de masă.