BUCUREŞTI, 18 mai — Sputnik. Euro a crescut cu 0,42% în fața leului, ajungând la 4,5729 lei, valoare pe care nu a mai atins-o în ultimii 4 ani și jumătate. Leul nu a mai avut o valoare atât de scăzută din 24 octombrie 2012, când BNR anunţa un curs de referinţă de 4,5754 lei/euro.
În iunie 2013, moneda europeană ajunsese la cel mai ridicat nivel — 4,5654 lei. Leul s-a depreciat şi mai mult acum.
În privinţa celorlalte monede, dolarul american a atins valoarea de 4,1140 lei, iar francul elvețian a urcat la 4,19 lei.
În mod surprinzător, în primul trimestru al anului 2017, România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate marți de Eurostat. Rata creșterii economice este de 5,7%, mai mare decât cifra estimată pentru întreg anul 2017, respectiv 5,2%. Exporturile au ajuns la un maxim istoric record în martie 2017, respectiv 5,7 miliarde euro.
Totuşi, specialiştii nu privesc cu entuziasm această creştere economică. Dimpotrivă, ei avertizează că o astfel de creştere bazată doar pe consum nu este sustenabilă pe termen lung şi generează dezechilibre importante, aşa cum susţine şi Ionuț Dumitru, șeful Consiliului Fiscal, potrivit RealitateaTV.