Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Căderea principalilor actori politici - sondaj pus sub semnul dubiului

© Photo : Guvernul RomânieiGuvernul României
Guvernul României - Sputnik Moldova-România
Abonare
Iohannis, Grindeanu, Dragnea, Tăriceanu, Băsescu, optimismul și încrederea românilor - într-un amestec de date, interpolări și concluzii

BUCUREȘTI, 12 mai — Sputnik. IMAS, instituție fondată de fostul demnitar PSD Alin Teodorescu, a realizat o cercetare sociologică la comanda Realitatea TV. Titlul cercetării sociologice este "Optimism şi opinii politice ale românilor 2001-2017", sondaj realizat în aprilie. Menționăm că în știrea transmisă de Realitatea.net nu sunt prezentate date esențiale pentru credibilitatea sondajului: perioada realizării, arealul pe care s-a realizat, și felul în care a fost făcut, adică telefonic, on-line sau direct, pe teren.

Tematica înscrisă în paradigma titlului dorește să cuprindă încrederea românilor în politicieni, intenția de vot, gradul de optimism faţă de o direcţie în care se îndreaptă România. Iată principalele rezultate:

Politicianul care se bucură de cea mai mare încredere rămâne Klaus Iohannis, cu 35,2% în aprilie, dar în dramatică scădere față de datele prelevate imediat după alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 — 67% în ianuarie 2015.

Urmează premierul Sorin Grindeanu, cu 33,9% — în contrast cu șeful său politic, Liviu Dragnea, aflat într-o scădere: 24,3% în aprilie 2017, faţă de 32% în ianuarie 2017, menționează sursa citată.

La capitolul opoziție, președintele Traian Băsescu este cotat cu 15,5%, în creștere față de începutul anului 2016 când înregistra 13,5%.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 41% din electori ar alege PSD, în timp ce doar 25% dintre români ar vota PNL, cifră surprinzător de mare. Se constată deci o constanță a social-democraților, care, cu excepția unei scăderi în perioada manifestațiilor din februarie, se situează la nivelul anului 2016, afirmă sursa citată. A treia forță politică, USR, și-ar fi păstrat scorul de la finele anului trecut.

În privința optimismului sau încrederii într-o evoluției în direcție bună, cercetarea sociologică face un recurs la nivelul de mulțumire din primele patru luni ale premierilor de după 2001, "interpolând" date obținute în diverse perioade.

Astfel, în primele patru luni ale guvernării Adrian Năstase (PSD) 2000-2004, optimismul românilor în viitorul mai bun înregistra o fluctuație între ianuarie, 44,2%, și aprilie, 34,7%, deci, un procent general pe primele patru luni de cca 39%.

Călin Popescu Tăriceanu (Alianța DA + PC + UDMR) era apreciat de 65%, la început, scăzând spre 42% în aprilie 2005 — deci o medie de 54%.

Emil Boc (PDL + UDMR), este pus în discuție doar în perioada de după alegerile prezidențiale, deci după decembrie 2009, perioadă de criză, procentul de mulțumire fiind, firesc, scăzut — 21,3%.

Și încrederea în prestația lui Victor Ponta este cuantificată după alegerile prezidențiale din 2014, (ianuarie 2015 — aprilie 2015), gradul de optimism al românilor față de viitorul țării situându-se între 56,9%, ianuarie, și 44,9%, în aprilie. Deci, o medie de 51%.

Dacian Cioloş: pornește de la un optimism scăzut — 36,8 % în ianuarie 2016, care scade dramatic în doar trei luni la 26%, crescând în aprilie 2016 la 28% — de aici rezultând o medie de circa 31%.

În fine, Sorin Grindeanu pleacă de la un optimism destul de scăzut, 36,7%, în ianuarie 2017, ajunge la 35,4% în aprilie, după ce scăzuse în martie dramatic, cu 6 procente.

De remarcat o încredere în viitor mai mare, ca medie, în perioada guvernărilor de stânga, cel puțin pentru perioadele analizate. Repetăm, sunt destule motive pentru care cercetarea sociologică prezentată de realitatea.net să fie pusă sub semnul dubiului.

Fluxul de știri
0