BUCUREŞTI, 12 mai — Sputnik. Guy Verhofstadt a declarat că Parlamentul European va bloca orice acord privind Brexit dacă nu vor fi apărate în mod adecvat drepturile celor 3,5 milioane de cetățeni ai UE care locuiesc în Marea Britanie și ale celor 1,2 milioane de britanici din Europa, potrivit The Guardian.
Chestiunea legată de drepturile cetățenilor va reprezenta un factor crucial care va determina Parlamentul să-şi dea sau nu consimțământul, a spus acesta.
„Nu ne vom da niciodată consimţământul dacă nu se va ajunge la un acord satisfăcător cu privire la problema legată de drepturile cetățenilor, din ambele părți", a accentuat Guy Verhofstadt, într-un mesaj de avertizare către Guvernul Theresei May.
Verhofstadt a vorbit joi, într-o şedinţă specială din Parlament pe tema situaţiei legale și politice a celor 4,7 milioane de cetăţeni care ar putea fi afectaţi de Brexit.
Deşi Verhofstadt nu se va afla la masa negocierilor cu privire la Brexit, el consideră că dreptul de veto al Parlamentului European este un instrument puternic care ar putea influenţa rezultatul.
Subliniind că Parlamentul va exercita „presiunea necesară", membrii PE au cerut liderilor UE să ia în considerare acordarea unor privilegii speciale — precum dreptul de rezidență, dreptul de a vota la alegerile europene și protecție consulară — cetățenilor britanici după Brexit.