BUCUREȘTI, 10 mai — Sputnik. Surpriză totală în Statele Unite — președintele Donald Trump, l-a demis pe directorul FBI, James Comey. Decizia este surprinzătoare, mai ales că James Comey părea a fi fost unul dintre cei cărora Trump le datora victoria în alegeri. În vârstă de 56 de ani, Comey a fost procuror federal și a îndeplinit funcția de adjunct al Procurorului general, el fusese numit șa șefia FBI de Barack Obama, în 2013, pentru un mandat de 10 ani.
La 28 octombrie 2016, Comey a întreprins o acțiune controversată, adresând făcând public faptul că FBI a început examinarea unor noi e-mailuri ale candidatei Hillary Clinton, cercetată pentru modul în care a gestionat informații clasificate în perioada în care a condus Departamentul de Stat. Președintele Obama, ca și Departamentul Justiției, a considerat atunci nepotrivită dezvăluirea anchetei, cu două săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale, dar Comey a declarat că s-a simțit obligat să facă publică informația.
În ciuda faptului că acțiunea lui Comey a fost apreciată ca fiind favorabilă pentru candidatul Trump, se pare că a fost chiar motivul demiterii sale. Mai precis, comisia juridică a Senatului anchetează cazul, iar acum o săptămână, Comey a fost audiat de Comisie.
"A fost alegere dificilă, dar a ascunde ar fi fost, din punctul meu de vedere, catastrofal", a declarat directorul FBI, audiat de Comisie referitor la decizia anunțării anchetei.
Dar, situația s-a complicat pentru James Comey pentru că a început să ancheteze și alegațiile privind o posibilă implicare a Rusiei în alegerile din SUA — dar și a unor legături dintre persoane din jurul lui Trump și Rusia.
Hillary Clinton a declarat scrisoarea prin care James Comey anunța Congresul despre noua anchetă care o privea — vizând publicarea de către Wikileaks a e-mailurilor șefului său de campanie John Podesta — i-a afectat campania, dar și că datele Wiki au fost opera unor hackeri ruși.
În acest sens, Comisia juridică a Senatului l-a întrebat pe Comey de ce a decis să facă public investigația privind-o pe Hillary Clinton, nu însă și pe cea referitoare la presupuse contacte ale republicanului Donald Trump sau ale unor apropiați ai acestuia cu agenți ruși. "Mi se face ușor greață când mă gândesc că noi am fi putut avea un oarecare impact asupra alegerilor, dar nu aș schimba acea decizie", a declarat James Comey.
Din aceste considerente, demiterea lui Comey este șocantă pentru analiști, dar și pentru faptul că, acum, FBI anchetează presupusele legături între echipa de campanie a lui Trump și Rusia.
În legătură cu această anchetă și cu demiterea șefului FBI, Casa Albă susține că demiterea are ca fundament evaluarea Departamentului Justiției. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a declarat că președintele a acționat în baza recomandărilor clare ale ministrului adjunct al Justiției, Rod Rosenstein, și ale ministrului Justiției, Jeff Sessions.
Donald Trump i-a trimis ieri o scrisoare lui Comey, în care afirmă aceleași considerente — demiterea ar avea la bază aprecierile Departamentului Justiției.
"Deși am apreciat că m-ați informat, în trei ocazii distincte, că nu făceam obiectul vreunei anchete, sunt totuși de acord cu analiza Departamentului Justiției conform căreia dumneavoastră nu sunteți capabil să conduceți de o manieră eficace Biroul. Este esențial să găsim o nouă conducere pentru FBI care să restabilească încrederea publică în misiunea sa vitală de aplicare a legii", scrie Donald Trump, informându-l pe Comey și asupra efectului imediat al demiterii.
Într-un comunicat difuzat de Casa Albă, președintele Donald Trump informează publicul asupra intențiilor sale și asupra viziunii pe care o are asupra FBI.
"FBI este una dintre instituțiile noastre cele mai prețuite și respectate și astăzi marcăm un nou început pentru bijuteria coroanei aparatului nostru judiciar", a scris Donald Trump.
Liderul minorității democrate din Senat, Chuck Shumer îi pune public întrebarea acuzatoare lui Trump — "De ce acum?". Trump i-a răspuns imediat pe Twitter: "Plângăciosul Chuck Shumer a declarat recent "nu mai am încredere în Comey de acum încolo".
De remarcat că James Comey a fost la București, unele surse vorbesc de faptul că vizita sa a fost prilejuită de instalarea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI.
Prilejul vizitei de la începutul lui martie 2015, directorul FBI, James Comey, s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul de atunci Victor Ponta. Discuţiile s-a purtat la Cotroceni, respectiv la guvern, la ambele asistând şefii serviciilor de informaţii şi vicepremierul de atunci Gabriel Oprea, cel care avea atribuţii pe zona siguranţei.
Tot atunci, șeful FBI a avut discuţii separate cu noul director al SRI, Eduard Hellvig. Dar, discuția, spune un cunoscut jurnalist ar fi avut o altă conotație.
"În 3 martie 2015 șeful FBI vine val-vârtej la București, pe neanunțate, ca să îl „garanteze" pe Florian Coldea, „prietenul meu"! Îl cunoștea pe Coldea de aproximativ 1 an, se întâlniseră la Washington. Dacă până atunci, Maior (demis de Iohannis) era considerat omul Democraților din SUA, începând cu 3 martie americanii au bătut palma cu șeful operativ al SRI, general cu 4 stele", scria Radu Moraru în 2016.