CHIȘINĂU, 10 mai — Sputnik. Fosta soție a primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, jurnalista Anișoara Loghin, se distrează de minune zilele acestea, departe de casă, tocmai pe Insulele Canare, pe plajele din Tenerife.
Anișoara a ales să nu fie singură în această escapadă, ci în compania altor două moldovence, cel puțin: Stela Dănilă și Alina Luchian. Toate trei au grijă ca raza să le pice bine pe epidermă ca să iasă tenul. Altfel riscă să se facă de râs, dacă nu le iese bronzul. Ce-o să spună lumea: au mers să se odihnească pe Tenerife, au dat o grămadă de bani, dar s-au întors acasă albe ca varul.
După ce fetele au postat o poză pe plaja însorită, comentariile nu au încetat să curgă. Misterul este dacă sunt sau nu însoțite ele și de bărbați.
Dezlegarea acestuia vine din comentariile la postare. Utilizatoarea Facebook Rodica Țurcan a plasat următorul comentariu: „Cezar, ai grijă de fetele mele”, cu link activ. Când deschidem pagina lui Cezar nu aflăm prea multe, decât că numele complet este Cezar Bogza, născut în România și locuiește chiar în Tenerife și ar fi patronul unui restaurant.
Iar aceasta este una dintre ultimele postări ale acestui bărbat, Cezar, care este rugat să aibă grijă de tinerele moldovence.
Tenerife, loc cunoscut și ca Insula Eternei Primăveri, deoarece temperaturile nu prea coboară sub 20 de grade, dar nici nu trec de 30 de grade Celsius, este cea mai mare și cea mai populată dintre insulele din Arhipelagul Insulelor Canare din Oceanul Atlantic, care aparține Spaniei.
Stațiunile din Tenerife sunt foarte căutate de către turiști din întreaga lume, acestea înconjurând insula și oferind vizitatorilor o mulțime de oportunități de relaxare și distracție. Cei care s-au odihnit acolo spun că Tenerife este un paradis cu o mulțime de activități de recreere, sporturi acvatice, parcuri naționale și modalități de distracție. Este adevărat că toate aceste minuni costă și nu puțin.
Cele trei fete, printre care și Anișoara Loghin, nu doar că se distrează, dar au și postat poze de acolo pe Facebook. Acum, când în sfârșit ați înțeles ce prezintă Tenerife, imaginați-vă cum se simte fostul soț al Anișoarei Loghin, primarul general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Mai ales că ofițerii CNA i-au promis că el este următorul liberal pe care îl vor sălta. Chiar așa și-au spus atunci când l-au reținut pe viceprimarul Nistor Grozavu: data viitoare vin după primar, după Dorin Chirtoacă.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>