Dacă întrebi lumea fotbalului vei auzi că este cel mai bun conducător, că toată lumea s-a înțeles cu el, spun asta chiar și cei care au vrut să-i ia locul sau să-l dea jos din funcția pe care a deținut-o 14 ani la Liga Profesionistă de Fotbal. De fapt, cei care au ceva cu "nea Mitică" pot fi numărați pe degetele de la mână. Iar în privința caracterului acelora, s-avem pardon, mon cher!…
Fotbalul, mai mult ca orice, e o teribilă luptă de interese, de ambiții și orgolii — pe care Dragomir a reușit să o țină în frâu, aducând bani cluburilor prin primele contracte de vânzare a drepturilor TV, a construit un sediu frumos și funcțional fără să cheltuie banii cluburilor, militând și, în final, promovând legea contra huliganismului pe stadioane. A reușit să creeze un personaj simpatic, vioi, tupeist și isteț, pe care televiziunile se bat să-l invite, admirat pentru "șmecheria" lui de suporteri, vinovat de serviciu pentru orice se întâmplă în fotbal pentru aceiași suporteri care nu mai știu cum să-și facă "selfie" cu el.
Mitică e acuzat de gura lumii că e hoț și mafiot, că face blaturi, că are averi mai ceva decât Donald Trump. Adevărul e că și el a lăsat ca aceste vorbe să curgă, i-a și plăcut "poza" asta, "Corleone", deoarece în lumea fotbalului, dacă nu ești considerat șmecher și mafiot — nu exiști. Realitatea este cu totul altfel.
Dumitru Dragomir nu are datorii la stat, și-a plătit totdeauna datoriile la fisc, nu este acuzat de pagube aduse banului public, nu îl acuză nici un privat că i-ar fi dat "țeapă" sau că nu și-a respectat vreun contract (nu-l includ aici pe Adrian Mititelu cu procesul în derulare și pretențiile aberante solicitate). Dacă are cineva probe contrare, să le prezinte — dacă nu să tacă, fiindcă se face de râs. Nu-i place cuiva Dragomir? Foarte bine, e dreptul lui, dar hai să judecăm pe probe, dacă vorbim de acuzații!
Culmea este că procesele lui sunt rezultatul unor ciudate intervenții ale procuraturii în afaceri între privați, în care niciuna dintre părți nu s-a plâns nimic — ba chiar nici prejudiciu nu există și nu a fost reclamat de părți. Repet, cu excepția cazului Universitatea Craiova, în care Dragomir este acuzat pentru o faptă care nici măcar nu depindea de el — mai precis, pentru un rol într-un film în care nici nu a jucat.
Am impresia că Dragomir plătește prețul imensei sale notorietăți; altfel spus, într-o democratură a problemelor la nivel înalt, sunt necesare perdele de fum. Adică, în condițiile în care instituțiile de forță ale statului sunt vânate de cei ce vor schimbări, sau când parlamentul e gata să înceapă o anchetă de mari proporții a sistemului — atunci apare un nou caz al maxim mediatizatului "nea Mitică mafiotu´". Iar Dragomir face și el ce poate — acceptă invitații la emisiuni cu mare audiență unde dă cu vorba în toate direcțiile, adică își menține notorietatea și "supără" și el pe cine poate, mai scoate și o carte de succes (subsemnatul având aici un aport) dar în care se fac dezvăluiri extraodinare — deci nu stă locului.
Realitatea este că, dacă aduni anii de pușcărie pe care îi cer procurorii în dosarele lui Dragomir obții mai mult decât au primit majoritatea capilor naziști la Nurnberg, sau mai ceva decât lotul Microsoft și dosarele retrocedărilor! Ori e vorba, repet, de un om căruia statul nu-i reproșează nici un leu prejudiciu!
Să ne mai întrebăm câți ani au primit cei care au făcut praf sau au vândut pe nimic marile întreprinderi? Sau abonații la contractele cu statul, contracte evident păguboase? Sau primarii care și-au bătut joc de bunurile publice? Sau cei care au datorii de sute de milioane la stat? Vă spun eu — mai nimic! Știți câte privatizări a făcut Mitică? Niciuna! De câte retrocedări a beneficiat Mitică? De niciuna! Știți câte contracte cu statul a avut Mitică (firmele lui)? Niciunul — cu excepția unei închirieri a lacurilor bucureștene în anii 90.
Concluzia este simplă — în țara în care trăim Mitică Dragomir merită să meargă la pușcărie, nu pentru că este dovedit vinovat, nu asta e important, ci fiindcă așa zice lumea — asta contează azi, ca și spectacolul de zgomote ipocrite despre justiție.
Pentru mine, de care mă leagă aproape 30 de ani de mai mult decât prietenie de acest om, nu este suficient sentimentul de scârbă de unul și de altul. Mi-e rău de vremurile în care un personaj de roman este ars în murdara piață publică, odată cu cartea autentică, onestă, spectaculoasă și specială — care este viața lui.
Da, trăim vremea în care ardem vieți — și asta e foarte rău.
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
