BUCUREŞTI, 2 mai — Sputnik. Omul politic englez Enoch Powell şi filozoful român Emil Cioran au ajuns să fie pomeniţi des astăzi fiindcă profeţiile lor cu privire la viitorul Europei se adeveresc, scrie infobrasov.net.
Atunci când guvernul laburist se pregătea să voteze legile contra discriminării rasiale, în 1968, politicianul conservator Enoch Powell a rostit un discurs care, deşi l-a făcut să-şi rateze cariera politică, i-a atras respectul din partea poporului său.
„Trebuie să fim nebuni, literalmente nebuni de legat, pentru a permite ca în această ţară să intre în fiecare an 50.000 de persoane care vor fi la originea viitoarei creşteri a populaţiei provenite din imigraţie. Am impresia că privesc această ţară cum îşi construieşte cu frenezie propriul rug funerar", spunea atunci Enoch Powell.
În aceeaşi perioadă, filozoful Emil Cioran (caracterizat de Neagu Djuvara drept „profetul prăbuşirii civilizaţiei occidentale") scria la Paris despre impresiile sale în urma călătoriilor în Anlgia.
„J.T. revenit de la Londra, îmi spunea că Anglia i-a făcut impresia unei corăbii pe care mateloţii sunt nebuni iar căpitanul beat… Îi spun prietenului meu că este exact constatarea pe care-o făcusem şi eu cu ocazia călătoriilor mele în Anglia, care îmi aminteşte de Roma din secolul al IV-lea, sau chiar al V-lea", scria Cioran în „Jurnalul" său.
Astăzi, după 50 de ani de la rostirea acestor cuvinte, doar 45% dintre locuitorii Londrei sunt albi de origine engleză, scoţiană sau velşă, restul fiind imigranţi.
În Marea Britanie nu au mai rămas decât 800 de municipalităţi (din 8.850) unde populaţia este albă în proporţie de 98%; în 2001 erau 5.000! Iar studii recente arată că albii se retrag din zonele unde sunt dominaţi etnic şi sunt înlocuiţi treptat de reprezentanţii altor minorităţi etnice.
„Migraţiile, azi, nu se mai fac prin deplasări compacte, ci prin infiltrări succesive: se strecoară, puţin câte puţin, printre «indigenii» prea lipsiţi de vlagă şi prea civilizaţi pentru a se înjosi la ideea unui «teritoriu». După mii de ani de vigilenţă au deschis porţile", nota Emil Cioran în „L' Ecartelement", Edit. Gallimard, 1979.
„Infiltrările succesive" s-au făcut anual. În deceniul opt, 100.000 de imigranţi sunt autorizaţi în fiecare an să se instaleze în Franţa şi, tot în fiecare an, alţi 100.000 dobândesc cetăţenia franceză. În 1990, 11,82% din populaţia familiilor din Franţa era de origine străină; dacă includem şi clandestinii, asta înseamnă 8-9 milioane de persoane.
Între regularizarea din 1981 şi cea din 1997, 1,5 milioane de imigranţi s-au instalat clandestin în Franţa. „Problema la care va trebui să facem faţă nu va mai fi imigraţia, ci invazia", atrăgea atenţia Valéry Giscard d'Estaing, fostul preşedinte francez. Deşi multiculturaliştii îi taxează ca fiind „xenofobi" şi „rasişti" pe cei care vor stoparea acestei invazii, sloganul din romanul lui George Orwell, „1984", pare a se aplica vremurilor noastre: „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere."
Dacă în 2001, 9% din populaţia Marii Britanii era născută în altă ţară, în 2011 numărul imigranţilor se ridicase la 13%, ceea ce înseamnă că, în 10 ani, 3,5 milioane de imigranţi s-au stabilit în această ţară. Mulţi spun că, în cel mult 50 de ani, albii de origine engleză vor fi minoritari în ţara care altădată le-a aparţinut.
În Franţa, la periferiile marilor oraşe, există aşa numitele zone urbane sensibile — 717 de ZUS — unde sunt concentraţi imigranţii. Scriitorul francez Jean Sevillia arăta că, în 2002, bugetul alocat acestor zone a fost de 6,2 miliarde euro, în timp ce Ministerul de Justiţie primea doar 4,7 miliarde, iar 5 miliarde erau alocate Ministerului de Interne. Din 2002 până acum, numărul ZUS-urilor a crescut, iar până în prezent costul întreţinerii acestora a ajuns la circa 70 de miliarde de euro.
