BUCUREȘTI, 2 mai — Sputnik. În satul Țepilova din raionul Soroca, după 80 de ani de la ridicarea, în anul 1937, a bustului în bronz al Regelui Ferdinand I al României, monumentul reconstituit va fi dezvelit în ziua de sâmbătă, 6 mai 2017, ora 11.
La eveniment, Custodele Coroanei române va fi reprezentat de Alteța Sa Regală Principele Radu, iar ceremonia este considerată de Casa Majestății Sale Regelui Mihai I drept parte din programul de evenimente dedicate sărbătorii naționale de 10 Mai din acest an.
Bustul în bronz Regelui Întregitor va fi așezat în piața din fața căminului cultural al satului Țepilova, pe locul iniţial, restaurarea postamentului și reconstituirea bustului făcându-se pe baza fotografiilor istorice. Lucrarea a fost realizată conform unui proiect avizat de Ministerul Culturii, iar Guvernul Republicii Moldova a votat această hotărâre în plen, în luna decembrie a anului trecut, în baza deciziei pe acest subiect a Consiliului comunal Ocolina. Cheltuielile pentru lucrările de proiectare, reconstituire și edificare a bustului provin din donații și sponsorizări.
Povestea bustului de la Țepilova este una specială. Monumentul a fost inaugurat în anul 1937, fiind realizat prin contribuţia locuitorilor din judeţul Soroca.
"Ţepilova Mare era între cele două războaie o localitate de 200 de familii", povestește avocatul Iulian Rusanovschi. "Cu toate astea, săteanul Ilie Volcenco a reuşit să colecteze bani pentru a-i dedica un monument regelui — toate busturile regelui Ferdinand I, conform materialelor de arhivă şi presei de epocă, au fost ridicate pe banii localnicilor, nu am întâlnit cazuri în care să vină bani mai mulţi de la guvern sau vreun minister".
Bustul din bronz şi basorelieful care reprezenta stema României Mari (de pe postament), au fost inițial evacuate, apoi ascunse de un preot la venirea trupelor sovietice, iar în final distruse. Interesant este că postamentul a fost doar răsturnat cu faţa în jos, părând o simplă piatră. În 2012, un localnic l-a întors cu faţa în sus, "oamenii nu mai ştiau ce e acolo, îi spuneau „piatra din mijlocul satului", postește Rusanovschi. Postamentul este din gresie de la cariera din Cosăuţi și a fost realizat de sculptorul local Ion Şindilă. Inscripția originală este "Cinstire și veșnică pomenire eroului M.S.R. Ferdinand I".
"Bustul de la Ţepilova a avut opt piloni de piatră cu nişte lanţuri şi vrem să le refacem", precizează avocatul Iulian Rusanovschi. "Am găsit fotografia bustului la un sătean, este vorba de o imagine din 1938 semnată de Ilie Volcenco, persoana care s-a ocupat de colectarea de fonduri şi de ridicarea monumentului. Bustul regelui Ferdinand I din Ţepilova a fost ascuns în 1940 în podeaua casei de bunicul părintelui Vasile Ciobanu, deportat pentru această faptă în Siberia, de unde nu s-a mai întors".
În Basarabia au fost ridicate în perioada interbelică cinci busturi dedicate regelui Ferdinand I şi o statuie instalată în faţa Casei Mitropoliei, actualmente Guvernul. Toate au fost demolate în 1940, la venirea trupelor sovietice, singurul care a fost restaurat în perioada războiului, în 1942, fiind cel de la Ialoveni. În momentul de față au fost refăcute și reamplasate busturile din bronz în localitățile Nisporeni și Ialoveni. Inițial, aceste busturi au fost realizate de marele scuptor Alexandru Plămădeală. Dar, a mai exista un bust a regelui Întregitor și în județele din sud, aflate acum sub stăpânirea Ucrainei. Avocatul Rusanovschi povestește:
"În sudul Basarabiei, care se află acum în componenţa Ucrainei, la Şabo, o colonie de francezi, a existat de asemenea un bust al regelui Ferdinand I. În 1920, monarhul a vizitat această localitate şi chiar şi-a lăsat inscripţia cu o sabie pe unul dintre butoaie. Localnicii au fost cuceriţi de Maiestatea Sa şi, ca gest de apreciere, i-au înălţat un bust".
Am pomenit des numele avocatului Iulian Rusanovschi, reproducem câteva fragmente dintr-un interviu recent acordat publicației "Jurnal de Chișinău", în care povestește cum a venit ideea restaurării acestor busturi — și cum a fost pusă ea în practică:
"Am făcut nişte cercetări în arhive la sugestia regretatului arhitect Eugen Bâzgu. Trebuie precizat că toţi paşii restabilirii acestor monumente au fost discutaţi cu Eugen Bâzgu. El mi-a dat mai multe sfaturi privind reinstalarea busturilor, să caut în arhive şi în presa epocii fotografiile acestor lucrări. Monumentul de la Ialoveni este restabilit prin schiţă chiar de către el, la Nisporeni, el a reuşit să se apuce de schiţă, însă nu încheiat-o din cauza decesului. A murit într-o zi de luni în care trebuia să ne vedem pentru a discuta despre schiţele de la Nisporeni şi Ţepilova. (…) La Ţepilova, Am aflat (găsirea postamentului, n.n.) dintr-un ziar. Nu credeam. Am mers acolo, am luat dimensiunile şi am început restabilirea. Primarul localităţii a aprobat prin decizie restabilirea monumentului".
Cine l-a ajutat financiar pentru a realiza proiectul — o altă poveste frumoasă, spusă aici pe scurt de Rusanovschi, dar care ar merita mai multe pagini. În 1942 am găsit liste de subscripţii în care oamenii donau câte 10, 50, 100 de lei în acest scop, povestește Rusanovschi, "în opinia mea, prin acest gest basarabenii voiau să demonstreze ataşamentul lor faţă de Ţara-mamă". Și acum ajutorul a venit de la oameni simpli, dar și de la edili:
"Postamentul din piatră de la Ialoveni a fost finanţat de un student basarabean din SUA, Constantin Pituşcan, m-a găsit şi mi-a spus că vrea să ajute şi el cu ceva. Acelaşi tânăr a plătit turnarea în bronz a bustului, mai întâi, mi-a dat bani pentru piatră, şi acum, în aprilie, pentru bronz. La Nisporeni, un client de-al meu a achitat lucrările, în loc să îi percep bani pentru serviciile mele de avocat, i-am spus să doneze bani pentru postament. Primarul de la Nisporeni, care mi s-a părut deosebit, a stabilit locul amplasării bustului într-o grădină publică, care se va numi „Scuarul Regelui Ferdinand I". Este vorba de un proiect estimat la aproximativ 150000 de lei".