CHIȘINĂU, 2 mai — Sputnik. Site-ul oficial al direcției de siguranță a Antalyei a anunțat că în această stațiune balneară va fi interzis consumul băuturilor alcoolice în afara hotelurilor și localurilor aflate în oraș.
Astfel, urmează să fie interzis consumul alcoolului într-o formă ce ar putea să trezească nemulțumirea celor din jur. Amenda pentru încălcarea acestei reguli noi va constitui 100 de lire turcești, ceea ce este echivalentul sumei de 26 euro.
Potrivit noii prevederi, va fi pedepsit cu amendă consumul alcoolului „în parcurile publice, scuaruri, spații deschise, care sunt special amenajate, în zonele rezidențiale, pe autostrăzi, în zonele de picnic și în locurile în care se efectuează săpături arheologice, în gările auto și feroviare, pe străzi, în zonele istorice, în spațiile în care sunt organizate evenimente culturale, în lăcașurile sfinte, în clădirile părăsite, în spațiile de sub poduri, precum și în orice tip de mijloc de transport, indiferent de locul parcării".