CHIȘINĂU, 30 apr — Sputnik. Un șir de grupuri de opoziție, în special "Rusia Deschisă", beneficiază de finanțare din SUA sfidând legislația rusă cu privire la agenți străini, se afirmă în filmul documentarul "Banii negri ai liberalilor" prezentat pe 28 aprilie la postul rus de televiziune REN TV, anunță RIA Novosti.
Jurnaliștii au obținut o înregistrare video în care fostul secretar de presă al Partidului Național-Democrat, Tatiana Kasimova relatează cum candidații pentru funcția de deputați municipali din partea organizației "Rusia Deschisă" au fost plătiți cu sume cuprinse între 300 și 400 mii de ruble. Potrivit ei, există peste 300 de astfel de candidați, pentru care organizația a alocat 120 milioane de ruble.
Reporterii au realizat o investigație pentru a afla care sunt sursele de finanțare a mișcării declarate indezirabilă în Federația Rusă. În primul rând, autorii au documentarului au atras atenția că în rândurile fondatorilor Rusiei Deschise se află reprezentantul cunoscutei dinastii de bancheri, Nathaniel Charles Jacob Rothschild. Aceștia mai menționează că reprezentanții opoziției extraparlamentare pleacă regulat la training-uri în afara țării, în special la Tallin, evenimente la care presa nu are acces. Plecările în Estonia, potrivit filmului, sunt finanțate de fundația americană Institutul Național Democrat (NDI), al cărei activitate este interzisă pe teritoriul Rusiei.
În acest fel, postul de televiziune ajunge la concluzia că opoziția liberală este finanțată de la Washington, unde se află și Institutul Rusia Modernă, o fundație care aparține lui Hodorkovski. Această organizație, la rândul său, este sponsorizată din companii offshore.
Potrivit informațiilor jurnaliștilor, oligarhul oferă sume imense pentru proiectele opoziției. Acești bani nu îi aparțin. Hodorkovski joacă doar rolul de intermediar, primind banii din partea fundațiilor occidentale și Departamentul de Stat al SUA.
RENT TV menționează că oferirea banilor americani prin intermediul lui Hodorkovski reprezintă astăzi cel mai comod mijloc de evitare a legii cu privire la agenți străini. Postul de televiziune afirmă că studierea obținute de jurnaliști permit deconspirarea finanțărilor ilegale și schemelor financiare tenebre. Realizatorii filmului promit să prezinte în curând întreaga schemă de finanțare a liberalilor ruși — începând cu banii oferiți de fundații, până la bani în plic.
Anterior Ministerul Justiției din Rusia a inclus un șir de organizații străine, inclusiv "Rusia Deschisă" a lui Mihail Hodorkovski, în lista organizațiilor indezirabile. Potrivit Procuraturii Generale, această mișcare implementează pe teritoriul țării programe și proiecte speciale care au drept scop discreditarea rezultatelor alegerilor din Rusia și obținere nerecunoașterii acestora.