BUCUREȘTI, 29 apr — Sputnik. Acum câteva ore, premierul Sorin Grindeanu a anunțat, prin intermediul unei rețele de socializare, că, din datele din ianuarie până în 26 aprilie, rezultă că "economia românească este din ce în mai atractivă pentru companiile autohtone sau străine". Declarațiile sale vin în contradicție cu cele ale opoziției, dar și ale unor specialiști care au comentat în mass media evoluția în aceste prime luni ale guvernării.
Premierul aduce ca argument creșterea numărului de contracte individuale de muncă cu aproape 95.000, dar și a numărului de "salariați activi a crescut cu aproape 77.000" În plus, anunță Grindeanu, în aceeași perioadă, ar fi apărut, conform datelor oficiale, 12.000 de angajatori activi în plus.
Concluzia premierului Sorin Grindeanu este una optimistă: "E cea mai bună dovadă că politicile publice adoptate de Guvern susțin mediul de afaceri".
În finalul postării premierul vine cu un "update" din zona infrastructurii: "Astăzi a fost încărcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) documentația privind podul Brăila-Tulcea", un fapt care ar trebui să bucure locuitorii zonelor respective care, conform premierului PSD, "așteaptă de peste 20 de ani această veste".
Este de așteptat ca, în orele următoare, Opoziția și o parte din mass media să vină cu declarații prin care să contreze declarațiile premierului.