BUCUREȘTI, 28 apr — Sputnik. Rusia cere să se pună capăt presiunilor externe asupra Macedoniei și să se permită forțelor politice responsabile ale țării să-și determine propria dezvoltare, a declarat vineri Ministerul rus de Externe, informează Sputnik International.
"Suntem profund îngrijorați de ultimele evoluții din Republica Macedonia. În 27 aprilie, opoziția care a pierdut alegerile parlamentare a făcut de fapt o încercare de a reține puterea în țară prin forță… după ce a fost ales președintele Adunării (Parlament) cu o încălcare gravă a procedurilor", se arată în declarație.
Ministerul a spus că, în urma violențelor la care au participat demonstranți, unii din ei au fost răniți, alții au fost spitalizați. Reprezentanții oficiali ai UE, ambasadorii unor țări europene și Statele Unite au salutat imediat pe noul președinte al Parlamentului.
"O reacție atât de rapid coordonată demonstrează fără îndoială faptul că ceea ce s-a întâmplat a fost planificat în prealabil, cu cunoașterea secretă a "supraveghetorilor externi" ai opoziției macedonene", a comunicat Ministerul de Externe al Federației Ruse.
Ministerul a cerut găsirea unei soluții numai printr-un dialog inter-macedonean.
"Este necesar să oprim orice presiune externă și să permitem forțelor politice responsabile din Republica Macedonia să determine în continuare, pe cont propriu, dezvoltarea țării", se arată în declarație.