BUCUREŞTI, 22 apr — Sputnik. O bază militară situată în nordul Afganistanului a fost luată cu asalt de talibani, insurgenţii declarând ulterior că au ucis în acest atac peste 100 de soldaţi.
Cei şase atacatori purtau uniforme militare ale armatei afgane şi au folosit două vehicule militare identice cu ale armatei. Insurgenţii au surprins garnizoana lansând o rachetă şi distrugând un post de pază. Al doilea post l-au distrus cu un atac sinucigaş, unul dintre talibani detonând o centură cu explozibili. Apoi au început să tragă în militarii care îşi făceau rugăciunile de vineri, sau erau la masă, scrie New York Times.
"Au intrat atât în moscheea din incinta bazei, cât şi în sala de mese", a declarat un Lt. Col. Abdul Qahar Aram, putător de cuvânt al bazei militare. Aceeaşi sursă precizează că au fost 20 de morţi din rândul militarilor, 30 fiind răniţi.
Talibanii şi-au asumat responsabilitatea acestui atac, un putător de cuvânt al acestora, Zabihullah Mujahid, a scris pe Twitter, că atacatorii au fost conduşi şi ajutaţi de patru soldaţi pe care talibanii îi infiltraseră de mult timp în baza militară.
Provincia Balkh, considerată una din provinciile sigure ale Afganistanului sub administraţia controlată de SUA, consemnează astfel al doilea atac puternic asupra unui obiectiv securizat după cel de la începutul lui martie, de la Kabul. Atunci, 49 de persoane au murit şi 76 au fost rănite după ce militanţi islamişti au atacat un spital militar.
Presa americană scrie că analiştii şi oficialii coaliţiei conduse de SUA, care antrenează şi asistă forţele afgane, sunt extrem de critici faţă de "conducerea ineptă şi corupţia generalizată, acestea ducând la numărul mare de victime". De menţionat că, numai în 2016, aproape 7000 de soldaţi afgani şi-au pierdut viaţa în lupte şi în urma atacurilor talibanilor şi a altor grupări islamiste.
Chiar şi înaintea acestei "ofensive de primăvară" din 2017, generalul John W. Nicholson, comandantul forţelor NATO ale SUA din Afganistan, a cerut în repetate rânduri necesitatea sporirii forţelor americane cu câteva mii de specialişti care să asiste şi să antreneze trupele afgane.
Reamintim că Afganistanul a fost ocupa de SUA şi aliaţi din NATO în 2001, motivaţia fiind învinovăţirea conducerii talibane de la Kabul de implicare în coordonarea şi executarea atacurilor de la 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene din New York.