BUCUREŞTI, 21 apr — Sputnik. O avalanşă de reacţii a apărut după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a depus în Parlament o iniţiativă care vizează anumite scutiri, reduceri de pedepse şi graţieri. Băsescu a fost atacat chiar de membri din propriul partid, dar mai ales de cei care promovează lupta anticorupţie.
Băsescu a fost acuzat chiar că are înţelegeri secrete cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, fostul preşedinte fiind ironizat că "s-a înscris deja în PSD". Atacurile s-au îndreptat şi împotriva celor din presă, acuzaţiile amestecându-se cu tot felul de supoziţii absurde, într-un fel de carusel al denunţărilor.
Cu umoru-i binecunoscut, jurnalistul Victor Ciutacu a luat în băşcălie aceste atitudini. Într-o postare pe Facebook, el glumeşte pe seama acestor acuzaţii şi dezvăluiri, ridiculizându-le printr-un exemplu absurd: foştii săi colegi Mircea Badea şi Mihai Gâdea, doi dintre cei mai cunoscuţi adversari ai lui Traian Băsescu, ar fi, conform "propagandei"… băsişti.
"Hai că s-a citit propaganda că Băse e înţeles cu pesediştii şi că mai şi face blat cu Voiculescu. Eu demult îi bănuiam pe Badea şi pe Gâdea că-s băsişti sub acoperire, da' odată ce ne anunţă Securitatea e ca şi probată suspiciunea:))", a scris Ciutacu pe Facebook.
Chiar dacă Victor Ciutacu a glumit, chestiunea isteriei publice şi a promovării acuzaţiilor nefondate, a presupunerilor insultătoare a devenit un flagel în societatea românească.