BUCUREȘTI, 19 apr — Sputnik. Știu că e greu de înțeles — și, evident, de acceptat — că Basarabia s-a dezvoltat ca o civilizație, sau cel puțin ca o ramură principală de civilizație. Nu e vorba doar limbă, cel puțin la fel de frumoasă în articularea ei hotărâtă ca româna din Regat — ci de o spiritualitate specială. Iată un exemplu — cine nu a văzut "Lăutarii", să-l vadă. Emil Loteanu a trăit pentru Basarabia, a creat pentru a demonstra în patru zări frumusețea culturii românilor —și a închis ochii fiind înmormântat în Rusia, la Moscova, acum 14 ani, pe 18 aprilie. Toate trei le-a făcut fiindcă așa a vrut și așa a crezut, a simțit. Emil Loteanu este însă unul. Așa e și Basarabia.
"Şatra" ("O șatră urcă la cer"), "Lăutarii", " Anna Pavlova", „Dulcea şi tandra mea fiară", „Luceafărul", "Poienile roşii"… Datele despre marea lui creație — probabil este cineastul român cu cele mai multe aprecieri și vizionări pe plan mondial — date, spunea, se găsesc pe internet, la adrese cunoscute dedicate cineaștilor. Cuvintele celor care l-au cunoscut, țesătura gândurilor — asta e altceva, mai greu de urmărit în dinamica lumii de azi. Emil Loteanu nu are stradă în București, nu are un monument — ar trebui să aibă, Basarabia e România, nu-i așa? Sau contează doar vorbele, nu și valorile?
Pentru această comemorare am selectat câteva asemenea gânduri, exprimate de o familie mai mult decât apropiată de Emil Loteanu — familia Grigoriu.
Încep cu Octavian Grigoriu, fiul celebrului actor Grigore Grigoriu — "Zobar" din "Șatra", cel care a realizat două superbe documentare despre Loteanu: "Clipa lui Emil Loteanu" și "Lupul marilor drumuri".
"La filmele lui Loteanu s-a plâns și s-a trăit extazul pe toate continentele lumii, filmele lui au fost vizionate de peste un miliard de oameni", spunea Octavian Grigoriu.
Iată un fragment dintr-un interviu acordat de Octavian Grigoriu Eugenia Lujanscaia, în care descrie un moment din eternitatea maestrului.
"Recent am asistat la serata de comemorare în Moscova, în ziua când Loteanu ar fi împlinit 75 de ani și am înțeles că el și azi mai este prezent în memoria rușilor. Casa cineaștilor de mult nu a mai cunoscut asemenea manifestare de amploare, plină de temperament lotenian. Iar poeziile scrise de maestru confirmă că el și-a supraviețuit moartea. Mult m-am gândit cum s-ar putea ca această zi de 6 noiembrie (data nașterii lui Loteanu, n.n) să rămână perpetuă în timp și am hotărât să fac un film despre marele maestru, căci toată viața sa a făcut doar film, și am editat și o colecție de versuri (de-a lui Loteanu), care poate fi mereu purtată în buzunarul interior. Atât de puțin pentru un om atât de mare".
"Dacă Emil Loteanu a fost un Senior al cinematografiei moldovenești, Grigore Grigoriu a fost Cavalerul ei", nota inspirat Svetlana Vizitiu". Amintintu-și de marele premiu primit la Karlovy Vary, în 1977 pentru cel mai bun rol masculin, al lui Loico Zobar din "Șatra". Grigore Grigoriu a vorbit de felul în care Loteanu vedea ecranizarea scrierii lui Maxim Gorki: „Ca sa joc în acest film, maestrul Loteanu m-a obligat să trăiesc într-o casă cu țigani, unde seara începea cu cântece şi se încheia cu bătăi şi vărsare de sânge. Am înțeles atunci ce înseamnă infernul, dar altfel nu se putea, Loteanu zicea că trebuie să știu totul despre țigani."
Grigore Grigoriu își amintește și de prima dată când l-a cunoscut pe Emil Loteanu: "Era elegant şi manierat, cu o ținută şi vorbire curat românească, îi captivase pe toți". Destinul, care le-a acordat eternitatea prin creațiile cinematografice, a făcut să se ridice la cer în același an, 2003.
În sprijinul celor spuse despre Emil Loteanu, iată un scurt interviu acordat, câteva minute suficiente pentru a remarca distincția, cultura, perfecțiunea exprimării, poezia și filosofia din fiecare gând. Dar, despre poezia, proza și ideile filosofice, estetice, ale lui Emil Loteanu, în alt articol.
