Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Urmașii răposaților ar putea pierde locul la cimitir dacă nu se prezintă

© Sputnik / Miroslav RotariАрмянское кладбище. могилы
Армянское кладбище. могилы - Sputnik Moldova-România
Abonare
Problema locurilor de veci a generat o polemică aprinsă în mediul virtual după ce administrația de la Servicii Funerare a plasta un avertisment pe toate mormintele din Cimitirul Central din Capitală, inclusiv pe cele care prezintă valoare istorică.

CHIȘINĂU, 11 apr — Sputnik. Anunțul făcut de administrația Combinatului Servicii Funerare din Chișinău a generat o polemică aprinsă în mediul virtual. Aceștia au plasat un avertisment pe mai multe morminte din Cimitirul Central în care urmașii răposaților sunt rugați să se prezinte, în termen de șase luni, la administrația cimitirului pentru a beneficia de păstrarea lotului cu scop de refolosire pentru rudele de gradul întâi.

”Semnal de alarmă! Se cauta rudele de gradul 1 la cimitirul central al capitalei. O mulțime de afișe au fost postate recent pe monumentele care prezintă interes istoric și chiar artistic. Inclusiv a celor decedați în 1905…. aloo, primăria! Va rog să ajungă acest semnal de alarma unde credeți că poate și trebuie să ajungă. Intuiția îmi spune că SE VOR locuri bune la cimitir și o să rămânem fără istoria ce ne-a mai rămas. În fotografii este și textul original al adresării către urmași”, scrie Ruxanda Capmari pe pagina sa de Facebook.

 

Solicitat de Sputnik Moldova, administratorul Combinatului Servicii Funerare, Andrei Gasnaș, a declarat că aceste anunțuri au fost puse pe toate mormintele, inclusiv pe cele care au valoare istorică.

"Am plasat aceste anunțuri pe toate mormintele. La noi oamenii nu citesc anunțurile de pe panoul de la intrarea în cimitir și din acest motiv am decis să le punem peste tot: și pe mormintele autorizate, și pe cele vechi, și pe cele care prezintă o valoare istorică, pentru ca lumea să afle", a subliniat Gasnaș.

Potrivit lui, există foarte multe morminte vechi care nu mai sunt îngrijite de nimeni. Acestea sunt părăsite și nu mai este nici o rudă a răposatului în țară.

"Unele morminte sunt într-o stare deplorabilă, cu gardul a ruginit și dărâmat. A mai rămas câte o bucată de piatră care cândva era un monument", a mai menționat Andrei Gasnaș.

Interlocutorul a subliniat că monumentele care au fost ”însemnate” cu  anunțuri nu vor fi demolate. Însă, în viitor, va fi reglementată modalitatea de refolosire a acestor locuri. Totodată, el ne-a asigurat că mormintele care prezintă valoare istorică vor fi păstrate.

”Colaborăm cu Academia de Științe a Moldovei, cu care încercăm să creăm un registru al acestor monumente. Dacă specialiștii vor spune că un monument prezintă o valoare deosebită, acesta va fi păstrat”, a precizat Gangaș.

Ulterior, Combinatul Servicii Funerare a emis un comunicat în care menționează că extinderea cimitirului nu poate avea loc la nesfârșit.

”Noi, Î.M. „Combinatul Servicii Funerare", ajutați de specialiști în domeniul istoriei, vom evalua, vom selecta acele monumente care reprezintă o valoare istorică și le vom păstra. Rudele de gradul I ale celor înhumați, care nu au autorizat mormintele, se vor adresa și vor prezenta documentele confirmative, vor achita plățile corespunzătoare și vor păstra mormintele. Totodată, în circumstanțele actuale, când locurile pentru înhumări curente sunt la limită, extinderea cimitirului nu poate avea loc la nesfârșit și se tărăgănează din pricina factorilor atât obiectivi, cât și subiectivi. Pentru viitor se cer și alte măsuri, cum ar fi refolosirea obligatorie după 7 ani și înmormântarea în același mormânt a rudelor răposatului, cum se face în țările europene”, scrie în comunicat.

Combinatul Servicii Funerare din Capitală anunță, de asemenea, că va permite, ca excepție, executarea lucrărilor de construcție și instalare a obiectelor funerare în zilele de sâmbătă din perioada 08-29 aprilie, în intervalul de timp 8:00-16:00, însă cu dublarea taxei obișnuite. Cei care vor solicita prelungirea termenului de executare a lucrărilor urmează să achite suplimentar 25 de lei pentru fiecare oră de lucru.

”Dat fiind timpul limitat până la sărbătorile Sf. Paști și Paștile Blajinilor, рrесum și în legătură cu multiplele solicitări parvenite din partea concesionarilor, pentru permisiunea executării lucrărilor de instalare a construcțiilor funerare la mormintele rudelor decedate, se permite, în mod excepțional, lucrul în zile de sâmbătă, în intervalul de timp 8.00 — 16 00, cu achitarea taxei duble pentru această zi. În cazul nefinisării lucrării și prelungirii duratei timpului de lucru, se vor percepe suplimentar 25 de lei pentru fiecare ora de lucru”, scrie în dispoziția Combinatului.

Potrivit dispoziției semnate de Ludmila Boțan, executarea oricăror lucrări de instalare a construcțiilor funerare și construcția de cavouri familiale în raza cimitirelor din municipiul Chișinău este interzisă fără coordonarea cu administrația întreprinderii.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Fluxul de știri
0