CHIȘINĂU, 7 apr – Sputnik. Ministrul Afacerilor Interne din Ucraina, Arsen Avakov, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la Harkov, că forțele de ordine de la Kiev, împreună cu cele de la Chișinău, au dejucat o tentativă de omor asupra fostului vicepreședinte al Parlamentului din Moldova, Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat.
Avakov a declarat că operațiunea comună a forțelor de ordine din Ucraina și Moldova a avut loc la ora 14.00.
”În cadrul operațiunii a fost preîntâmpinată tentativa de asasinare la comandă a fostului vicespicher moldovean, Vladimir Plahotniuc”, a declarat Avakov.
Operațiunea a avut loc concomitent la Kiev și Chișinău.
”Au fost reținuți toți actorii acestei grupări criminale, de la executant până la cel care a comandat. Au fost ridicate arme și sume bănești la Chișinău, iar la Kiev au fost reținuți organizatorii crimei”, a declarat șeful Poliției Naționale din Ucraina, Serghei Kneazev.
Ministrul ucrainean de Interne, Avakov, a remarcat acțiunile comune ale forțelor de ordine din Ucraina și Moldova și a adus mulțumiri, în cadrul conferinței de presă, ministrului Afacerilor Interne din Moldova, Alexandru Jizdan.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>