CHIȘINĂU, 6 apr — Sputnik. Un bărbat a avut de suferit în urma exploziei în această dimineața la Rostov-pe-Don, scrie RIA Novosti citând o susă de la fața locului.
„Bărbatul a vrut să ridice un obiect suspect care se afla pe drum. În momentul când a încercat să ridice obiectul de jos bomba care era în interior a detonat. După această explozie, bărbatul a rămas fără degetele de la o mână și a fost rănit în abdomen", anunță sursa agenției.
O altă sursă a mai comunicat că explozia s-a petrecut nu departe de o instituție școlară din oraș.
„Conform datelor preliminare, dispozitivul a explodat în momentul când bărbatul efectua curățenie pe teritoriul școlii", a explicat sursa.
Orele de predare în școală au fost suspendate, iar elevilor le este interzis accesul în școală.
Reprezentantul conducătorului regional al Comitetului de Anchetă, Galina Gagalaeva, a declarat că la locul accidentului lucrează anchetatorii și criminaliștii care încearcă să elucideze cele întâmplate.