BUCUREȘTI, 5 apr — Sputnik. Agențiile de presă relatează despre incidentul blocării navei militare spaniole "Infanta Cristina" de o vedetă militară britanică din clasa Scimitar, pentru "încălcarea apelor teritoriale ale Gibraltarului". De cealaltă parte, Spania a reacționat prompt spunând că acelea sunt "apele noastre" și că Spania nu recunoaște nici un alt drept britanic asupra Gibraltarului în afara celor stipulate prin tratatul de la Utrecht.
"Marina Regală răspunde la orice incursiuni maritime ilegale în apele teritoriale ale Gibraltarului britanic", a declarat partea britanică. De cealaltă parte, Spania a răspuns că "nu recunoaște alte drepturi și situații referitoare la Regatul Unit în spațiile maritime care nu sunt incluse în articolul X (10) al tratatului de la Utrecht". În context, liderul conservator Michael Howard și-a afirmat convingerea că premierul britanic Theresa May ar intra în război cu Spania pentru Gibraltar.
Situația Gibraltarului, teritoriu britanic de peste mări, enclavă pe teritoriul iberic, a fost stabilită prin susnumitul tratat, încheiat în 1713. În articolul X, invocat actualmente de ministrul spaniol de Externe, se stipulează clar posesiunile care revin Regatului britanic, precum și faptul că nu se pot opri legăturile pe mare între teritoriile spaniole. Cu toate acestea, prin tricentenarul tratat se interzice accesul navelor care ar reprezenta un pericol pentru oraș (Gibraltar) sau pentru portul acestuia — făcându-se atunci referire la corăbiile maure dar și la vasele regelui catolic. În cazul de față, situația se apropie — oarecum absurd — de cea prevăzută în tratat, deoarece nava spaniolă era una militară, deci potențial periculoasă, iar nava militară britanică a fost alertată de autoritățile civile, de guvernul din Gibraltar. Absurdul constă în faptul că nu există o situație de conflict armat între Spania și Regatul Unit, iar nava nu a manifestat intenții ostile.
În ciuda acordului de la Utrecht, există o istorie întreagă a tentativelor Spaniei și ale grupărilor pro-spaniole din Gibraltar de a se reuni acest teritoriu de numai 6.8 km pătrați cu Spania dar, în urma a două referendumuri — 1967 și 2002 — populația a votat rămânerea în cadrul Regatului Unit.
Cert este că subiectul Gibraltar rămâne o problemă cronicizată, cu perioade acute; în următorii doi ani va fi tratat separat în cadrul negocierilor pentru Brexit, mai precis nicio înțelegere între UE și Londra pe acest subiect nu va avea valabilitate fără acordul Spaniei.
Din multe puncte de vedere situația Gibraltarului seamănă cu a Crimeei; un teritoriu invadat de o populație migratoare — berbero-arabii în cazul Gibraltarului, tătarii, în Crimeea, eliberat de spanioli, respectiv de ruși, apoi cedat prin tratate — impus, în cazul Spaniei, tot impus, prin decizia URSS de această dată, și în cazul Rusiei; și într-un exemplu și în celălalt, decizia populației, exprimată prin referendum, a fost respectată într-un anume sens — în cazul Gibraltar, a rămas unde a dorit populația, iar Europa și lumea politică mondială au fost de acord, deși Marea Britanie era invadatorul istoric; dimpotrivă, în cazul Crimeei, deși poporul a dorit întoarcerea la patria mamă (referendumul din 2014), de care fusese îndepărtat administrativ prin decizie politică nedemocratică (de liderul URSS Nikita Hrușciov, fără referendum sau altă consultare), ei bine, de data asta lumea politică internațională nu e de acord, ba chiar sancționează. Ca de obicei, dubla măsură se dovedește a fi legea "democrației" occidentale — dar, de multe ori, sfârșește prin a se comporta precum șarpele care își mușcă propria coadă.
