CHIȘINĂU, 2 apr — Sputnik. Serviciile secrete britanice au cerut administrațiilor aeroporturilor și ale centralelor atomoelectrice (CAE) din țară ca să intensifice regimul de securitate al acestor obiecte de importanță strategică, scrie RIA Novosti.
Structurile de securitate presupun că teroriștii din ISIS și alte organizații teroriste ar putea identifica o modalitate prin care să instaleze în dispozitivele electronice (laptopuri și telefoane mobile) material explozibil care nu poate fi observat în cazul unor verificări efectuate de către instituțiile abilitatea. În legătură cu acest fapt a apărut riscul că această tehnologie ar putea fi utilizată în aeroporturile din Europa și SUA.
De asemenea există presupunerea că hackerii din grupările teroriste au încercat să penetreze sistemul cibernetic al CAE. Ministrul Industriei Energetice al Marii Britaniei, Jessye Norman, a declarat pentru presă că sistemele informaționale ale CAE trebuie să garanteze cu orice preț securitatea cibernetică care la momentul de față este tot mai solicitată.
„Guvernul britanic este pregătit să înfrunte orice tip de atac cibernetic, fiind alocate 1,9 miliarde lire sterline pentru îmbunătățirea sistemului de securitate cibernetică al țării", a menționat ministrul britanic.
Despre riscurile existente și „noile metode" de lucru a grupărilor extremiste au fost preîntâmpinați, inclusiv de către serviciile secrete americane.
Cu ceva timp în urmă în SUA au interzis la bordurile avioanelor gadgeturi care sunt mai mari decât mărimea unui telefon mobil sau a unui smartphone. Sub incidența acestor interdicții cad 10 aeroporturi de unde se efectuează zboruri spre Orientul Mijlociu, Africa de Nord. Aceste reguli au intrat în vigoare începând cu data de 25 martie a.c. Mai târziu acest lucru l-a făcut și Marea Britanie aplicând aceste interdicții pentru cei care călătoresc la bordul avioanelor care circulă pe ruta Turcia, Liban, Iordania, Egipt, Tunis și Arabia Saudită.