BUCUREŞTI, 31 mart — Sputnik. Tudor Ciuhodaru, deputat PSD şi medic, a iniţiat un proiect legislativ care ar obliga persoanele care fac şcoala de şoferi să urmeze şi un curs de prim ajutor în trafic pentru a putea obţine dreptul de a conduce.
Dacă şoferii ar face un astfel de curs, ei ar putea acorda ajutorul medical de urgenţă în cazul accidentelor în trafic şi ar putea fi salvaţi mai mulţi oameni implicaţi în astfel de accidente.
„Este exact pe sistemul de paramedic. Cursurile, programa, modul de organizare şi desfăşurare şi toată procedura de absolvire vor fi făcute prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului de Interne. Sunt ţări europene care au deja aceste lucruri introduse, iar ideea este că fiecare dintre cei care obţin carnetul de şofer să fie la nivel de paramedic", a declarat Tudor Ciuhodaru, potrivit Ziarului de Iaşi.
Deputatul mai spune că acest lucru ar putea să facă diferenţa dintre viaţă şi moarte, mai ales că 80% dintre aceste accidente se petrec în afara localităţilor, unde, până la venirea echipelor medicale, şoferul ar putea interveni dacă ar şti ce trebuie să facă pentru a acorda ajutor. Însă chiar şi în cazul accidentelor din oraşe este necesar ca participanţii la trafic să ştie cum să acţioneze urgent.
„Există la ora actuală nişte noţiuni foarte vagi despre prim ajutor, trusă şi alte chestii, înainte de examenul pentru permis. Pe acest model, să se stabilească exact cum trebuie făcut — şi există instituţii abilitate, asta stabilesc Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne", a adăugat deputatul.