BUCUREȘTI, 31 mart — Sputnik. Ieri, prințul Charles de Wales, moștenitorul Coroanei britanice, și-a încheia programul zilei vizită oficială la Palatul Elisabeta, în compania ASR principesa moștenitoare Margareta, custodele Coroanei române, și a principelui Radu, invitat fiind de familia regala română la un "ceai privat". Amintim că ieri, înaintea plecării la summit-ul PPE din Malta, președintele României, Klaus Iohannis, a avut o discuție pe teme majore cu ASR prințul Charles, vizând probleme ale parteneriatului strategic, ale alianței, dar și ale unui posibil tratat comercial. Ulterior, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Muzeul Cotroceni, președintele i-a conferit moștenitorului Coroanei britanice cel mai înalt Ordin românesc, "Steaua României, în grad de Mare Cruce" — cea mai înaltă distincție acordată unui străin care nu este șef de stat.
În urma articolului publicat de Sputnik, singura analiză care a relevat importanța strategică a acestei întâlniri și a gestului conferirii înaltului Ordin, continuăm cu o dezvăluire. Întâlnirea la nivel înalt a fost gândită și pusă la cale de principesa Margareta, un prim demers în acest sens fiind făcut anul trecut, cu ocazia unei unei vizite a familiei regale la Londra, prilej cu care s-a întâlnit cu prințul Charles.
De menționat că anul trecut, familia regală a efectuat 13 vizite cu caracter public în Suedia, Elveția, Turcia, Republica Moldova, Belgia, Germania, Bulgaria și Marea Britanie. Cea mai importantă vizită, cu impact asupra evenimentului de ieri, a fost cea de la Londra, desfășurată între 12 și 15 iulie (2016).
O altă mențiune importantă în contextul informației furnizate de sursele Sputnik, este că ASR principesa moștenitoare Margareta, a primit săptămâna aceasta, pe 29 martie, titlul de "cea mai influentă personalitate feminină din România" pentru anul 2017, titlu decernat de Gala Forbes Woman 2017. Premiul se specifică de către organizatori, este o "recunoaștere pentru întreaga sa activitate în ceea ce privește promovarea României în lume și pentru eforturile sale susținute pentru construirea și consolidarea unei societăți sănătoase în țara noastră", scrie site-ul "România Regală".
După cum se cunoaște, între principesa Margareta și prințul Charles nu este doar o relație de rudenie, ci și una de apropiere, marcată de o legătură care, acum peste 40 de ani, se putea solda cu o căsătorie. În 2011, cotidianul Libertatea publica un articol din revista spaniolă "Hola", în 1974:
"Există un nou zvon referitor la o altă «posibilă » mireasă — încă una — pentru Prințul Charles al Angliei. În ultimul timp, s-a pomenit numele unei prințese regale asociat, în mod romantic, celui al viitorului rege al Angliei: acest nume a fost cel al Margaretei de România, 25 de ani, fiica exilatului Rege Mihai şi a soției sale, Regina Ana, născută Prințesă de Bourbon- Parma".
Mai mult, scrie aceeași publicație, Margareta ar fi fost și una dintre preferatele reginei Elisabeta pentru o căsătorie cu fiul său, prințul Charles. În cadrul vizitei din iulie 2016 menționată anterior, familia regală a României a fost primită și de regina Elisabeta.
Revenind la prezentul vizitei oficiale a prințului Charles, în contextul în care se joacă mai tăios decât se declară oficial meciul — de fapt, duelul — Brexit, Marea Britanie apelează la cele mai importante conexiuni în toate statele UE, România fiind o țară aflată într-o situație specială. Pe scurt, o țară ignorată de jocurile central-europene, cu un "critic" extrem de puternic, Olanda, un aliat tradițional, Franța, într-o situație internă delicată, și cu o Germanie ce are tendințe hegemonice în Europa, România rămâne practic cu speranța vagă a unei concretizări economice a parteneriatului strategic cu SUA.
Ori, în contextul în care Marea Britanie încearcă să revitalizeze o alianță economică în Commonwealth, cu țările arabe bogate și cu alte state, România ar putea juca un rol extrem de interesant și profitabil — datorită Mării Negre, dar și unei potențări a relaționării economice cu Estul. Sursele Sputnik fac referire și la vizitele efectuate de principele Radu în Moldova și în țări foste sovietice, precum și respectul de care se bucură regele Mihai în fața președintelui Vladimir Putin — a se vedea primirea grandioasă care i s-a organizat în două rânduri la Moscova M.S. Regelui, cu ocazia aniversărilor Zilei Victoriei, pe 9 mai, precum și decorarea regelui de către președintele Putin, în 2005.