Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Klaus Iohannis, în Malta: România nu susține naționalismul

© presidency.roKlaus Iohannis și Angela Merkel la Congresul PPE din Malta
Klaus Iohannis și Angela Merkel la Congresul PPE din Malta - Sputnik Moldova-România
Abonare
Președintele României, Klaus Iohannis, a susţinut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Congresului Partidului Popular European 2017, în Republica Malta, o alocuțiune în care a atacat naționalismul, populismul și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

BUCUREȘTI, 31 mart — Sputnik. Klaus Iohannis a susținut joi o alocuțiune în cadrul celei de-a doua sesiuni a Congresului Partidului Popular European 2017, Valetta, Republica Malta, informează Administrația Prezidențială.

Șeful statului a precizat că naționalismul și Brexit-ul sunt provocările majore ale unei crize complexe.

"Ne aflăm în prezent într-un moment de cumpănă, într-o Europă marcată de crize complexe, de o intensitate fără precedent. Atacurile teroriste, migraţia, naţionalismul, populismul, Brexit-ul şi, mai mult decât orice, escaladarea euroscepticismului, au devenit provocări majore" a spus președintele.

Михаил Саакашвили - Sputnik Moldova-România
Politică
Fostul președinte al Georgiei Saakașvili i-a luat scaunul lui Iohannis

Potrivit acestuia, solidaritatea si unitatea rămân fundamentul dezvoltării viitoare a Uniunii, în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni. Klaus Iohannis i-a îndemnat pe popularii europeni să lupte împreună pentru prezervarea unităţii Uniunii Europene şi pentru "o convergență reală între statele membre".

Iohannis a subliniat că într-o lume globalizată, o Uniune mai bine integrată oferă tuturor perspective mai bune decât o Uniune fragmentată. De asemenea, Iohannis speră că negocierile privind retragerea Marii Britanii din UE să aibă rezultate decente şi sustenabile.

Potrivit președintelui, România nu susține o Uniune Europeană a «cercurilor concentrice de integrare» sau a «vitezelor multiple». Totodată, este important să se păstreze și să se consolideze realizările Uniunii Europene în domeniul libertăților fundamentale, piața comună, zona Schengen, zona Euro și politica de coeziune.

Fluxul de știri
0