BUCUREȘTI, 24 mart — Sputnik. Pe 15 martie 2017, în cadrul emisiunii "Dosar de politician" realizată de Silviu Mănăstire, cunoscutul jurnalist Cornel Ivanciuc l-a acuzat pe premierul Sorin Grindeanu că este ofiţer acoperit al Serviciului Român de Informaţii. Mai precis, Ivanciuc, fost colaborator al serviciilor române de Securitate, a afirmat, că a primit confirmarea "dintr-un mediu foarte solid şi informat" că Grindeanu este un "acoperit" al SRI.
"În urmă cu două săptămâni mi s-a confirmat de la Timişoara, dintr-un mediu foarte solid şi informat, că Sorin Grindeanu este ofiţer acoperit" a declarat Ivanciuc în emisiune care a completat cu informația că "numirea lui Gabriel Stătescu în cadrul cabinetului premierului este o datorie mai veche plătită de Grindeanu către fostul general de brigadă al SRI".
Așa cum spuneam în titlu, de la lansarea acestei acuzații au trecut nouă zile iar premierul nu a răspuns. Are România în frunte un om al serviciilor? Precizăm însă că, la începutul anului, Grindeanu afirmase că nu este "acoperit". Cu toate acestea, au rămas semnele de întrebare în legătură cu studiile de la Academia Națională de Informații pe care inițial a uitat să le declare, dar și în legătură cu prezența lui, ca parlamentar, în Comisia de control a SRI — fapt explicat rizibil de Liviu Dragnea, conform căruia "Grindeanu a fost acolo din greșeală".
Mai menționăm că jurnalistul Cornel Ivanciuc este unul dintre primii realizatori de investigații de presă, a condus acest departament în cadrul puternicei reviste "Academia Cațavencu", fiind ulterior deconspirat de CNSAS ca fost colaborator al Securității. În activitatea de presă a colaborat cu SRI pe vremea primului director, Virgil Măgureanu, relația fiind, din informațiile noastre, strict jurnalistică.