BUCUREȘTI, 20 mart — Sputnik. Până la finalul lunii martie, premierul Marii Britanii va activa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, relatează Agerpres.
Până atunci ea va vizita Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord pentru a afla opiniile electoratului.
Referendumul de anul trecut privind Brexitul a dezvăluit opinii divergente care ar putea periclita unitatea Regatului Unit. Scoția și Irlanda de Nord sunt majoritar favorabile rămânerii în UE, în timp ce Anglia și Țara Galilor susțin ieșirea din blocul comunitar.
Astfel, premierul scoțian Nicola Sturgeon a declarat săptămâna trecută că va face demersuri pentru organizarea unui nou referendum privind independența Scoției.
''Încă din prima mea zi de mandat, am spus foarte clar că, în contextul în care părăsim Uniunea Europeană, voi face eforturi pentru a obține un acord care să funcționeze pentru întregul Regat Unit", a menționat Theresa May.
Marea Britanie ar putea adopta până la 15 legi noi înainte ca procesul activării articolului 50 să fie încheiat.