BUCUREȘTI, 16 mart — Sputnik. Parchetele din România și serviciile de informație au fost infestate de CIA și FBI, a declarat Sorin Ovidiu Vântu pentru B1TV.
Mai mult, potrivit lui Vântu, ceea ce se întâmplă acum în România este o operațiune coordonată de peste Ocean pentru sacrificarea lui Kovesi și Coldea.
"Atât parchetele din România cât și serviciile de informație au fost infestate de serviciile de informație din America, CIA, FBI. Ei au coordonat, Băsescu nu a făcut altceva decât să le dea acces pentru a-și păstra scaunul și a mai lua un mandat", a spus Vântu.
Vântu crede că Traian Băsescu, pentru a fi pus președinte al României, a dat acces americanilor la controlul vieții publice.
"Americanii au luat Serviciul Român de Informații prin care au cotropit tot ce le-a trecut din suprafața de acțiune a autorităților române", precizează Vântu.
Însă jocul de distrugere a tuturor centrelor de putere din România nu este gândit de Băsescu. De asemenea, Eduard Hellvig, directorul SRI, nu face altceva decât să livreze americanilor ceea ce au nevoie.
Vântu mai menționează că SUA au multe birouri alocate la Parchete si SRI, iar vechii comisari sovietici se cheamă azi John, Walker și Smith.