BUCUREŞTI, 13 mart — Sputnik. Dacă legea pentru Brexit ar fi modificată astfel încât cetățenilor europeni din Regatul Unit să li se garanteze drepturile înainte de negocieri, atunci prim-ministrul Theresa May ar putea avea „mâinile legate" în negocierile cu UE, a spus, într-un interviu pentru BBC, ministrul britanic pentru Brexit, David Davis.
Proiectul de lege Brexit se întoarce luni în Camera Comunelor, după ce Camera Lorzilor a aprobat două amendamente. Un amendament se referă la garantarea drepturilor cetățenilor europeni care locuiesc în Marea Britanie, iar celălalt prevede ca Parlamentul britanic să aibă drept de veto asupra acordului final de ieșire din UE.
Potrivit ministrului Davis, adoptarea modificărilor ar limita şansele Guvernului May de a ajunge la un acord avantajos în negocierile cu UE, din moment ce nu va avea ce să negocieze.
Sit Keir Starmer, reprezentant laburist în Camera Lorzilor, a declarat că membrii partidului său se vor lupta pentru ca modificările să rămână în proiectul de lege şi să fie votate și de Camera Comunelor, potrivit BBC.
Dacă parlamentarii vor aproba proiectul de lege cu amendamente, Theresa May ar putea declanşa oficial procesul Brexit chiar marţi, 14 martie. Dacă amendamentele vor fi respinse, proiectul se întoarce în Camera Lorzilor.