BUCUREŞTI, 10 mart — Sputnik. UNSAR susţine că, în ciuda informatiilor vehiculate cu privire la creşterea nejustificată a preţurilor RCA, preţurile poliţelor pentru toate categoriile de clienţi au fost într-o continuă scădere în perioada august-octombrie 2016, înaintea aplicării tarifului maximal.
De asemenea, „segmentele cu risc scăzut de daune, cum ar fi autoturismele deţinute de persoane fizice, au beneficiat, pe tot parcursul anului 2016, de fluctuaţii mici ale primelor medii, în ciuda plafonării impuse începând cu jumătatea lunii noiembrie", se precizează în comunicatul transmis de UNSAR.
Asiguratorii spun că principalii beneficiari ai plafonării tarifelor au fost „segmentele de clienţi cu daunalitate mare".
În comunicat se mai precizează că, pentru încurajarea unui comportament responsabil în trafic, trebuie să existe o piaţă de asigurări liberă, în care să fie posibilă o segmentare corectă pe categorii de riscuri.
„În acest fel, companiile vor putea oferi preţuri mai mici consumatorilor cu riscuri bune, spre deosebire de situaţia actuală, când plafonarea tarifelor a dus la cazuri în care un şofer cu o conduită rutieră bună să plătească pentru asigurare aproape cât un şofer cu istoric ridicat de daune", potrivit UNSAR.
Reprezentanţii asiguratorilor mai precizează că plafonarea tarifelor RCA (măsură aflată în vigoare în acest moment) provoacă dezechilibre operaţionale majore în piaţă.
„Impactul real al acestei măsuri nu va putea fi analizat decât după o perioadă lungă, având în vedere specificul acestei afaceri: pentru primele subscrise astăzi, asigurătorul poate plăti despăgubiri chiar şi peste zece ani. După expirarea acestei perioade, piaţa de asigurări va putea intra în normalitate şi va funcţiona după principii sănătoase, putând să se maturizeze în mod firesc şi să se aşeze pe baze solide", arată Uniunea în încheierea comunicatului.