Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Spre un nou conflict? Kosovo îşi face armată, iar Serbia cere ajutorul Rusiei

© AFP 2024 / ARMEND NIMANIParamilitari americani
Paramilitari americani - Sputnik Moldova-România
Abonare
NATO și SUA au avertizat Kosovo împotriva planurilor sale de transformare a Forței de Securitate într-o armată, mai ales dacă acest lucru nu ia în considerare schimbarea Constituţiei.

BUCUREŞTI, 9 mart — Sputnik. Jen Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat miercuri că a vorbit cu liderii kosovari şi le-a transmis preocupările serioase ale aliaților NATO cu privire la propunerile recente de transformare a Forței de Securitate a Kosovo (KSF) într-o forță armată, informează Russia Today.

El a avertizat că, în cazul în care Kosovo merge mai departe cu demersurile, NATO va trebui să-şi revizuiască angajamentul, în special în ceea ce privește consolidarea capacităților sale în regiune.

Ambasada SUA din Kosovo a emis o declarație similară, spunând că "adoptarea actualei legi propuse ne-ar obliga să reevaluăm cooperarea noastră bilaterală cu o asistență de lungă durată a Forțelor de Securitate din Kosovo".

"Noi sprijinim transformarea treptată, transparentă a Forței de Securitate a Kosovo într-o forță multietnică, în conformitate cu standardele NATO. Cu toate acestea, această transformare ar trebui să se facă în conformitate cu Constituția Kosovo și printr-un proces politic cuprinzător și reprezentativ care să reflecte democrația multietnică din Kosovo", a declarat într-un comunicat de presă Ambasada SUA în Kosovo.

NATO a atacat Serbia în 1999 pentru a ajuta insurgenții etnici albanezi din Kosovo. Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU a permis ocupația militară NATO asupra provinciei Kosovo, dar a reafirmat suveranitatea Serbiei.

Provincia separatistă şi-a declarat unilateral independența în 2008, cu sprijinul SUA, NATO și al altor puteri occidentale. Președintele kosovar Hashim Thaci, care a condus insurgența din 1999, a declarat că era hotărât să meargă mai departe cu planul, adăugând că "nu există nicio cale de întoarcere".

"KSF va fi transformat într-o armată Kosovo. Balcanii de Vest sunt pe cale de dispariție din cauza bazelor militare ruse în Serbia, de la avioanele MIG până la exercițiile militare ruse în Serbia'', a declarat Thaci pentru Radio Europa Liberă.

Prim-ministrul sârb Aleksandar Vucic a mulțumit NATO pentru poziția sa în această chestiune într-o convorbire telefonică cu Stoltenberg. Vucic a adăugat că el așteaptă ajutor și sprijin din partea UE, SUA și din partea Rusiei pentru a opri intenţiile pe care le are Kosovo, care ar încălca constituția şi rezoluţia ONU privind statutul Kosovo de provincie a Serbiei.

Orice amendament constituțional poate fi făcută doar în Kosovo, în cazul în care minoritățile etnice doresc acest lucru. Preşedintele Thaci consideră că etnicii sârbi nu vor vota pentru înfiinţarea armatei.

Forța de Securitate a Kosovo, formată în 2009, nu posedă arme grele, cum ar fi tancuri sau artilerie grea.

Fluxul de știri
0