Un editorial de Ionuț Țene
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011, precizând că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an, ziua pomenirii celor 40 de mucenici, Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârși în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credința în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.
Este primul an când întreaga noastră Biserică își îndreaptă atenția și rugăciunile către cei care au suferit în închisorile comuniste. După 27 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, în sfârșit BOR se rupe de trecutul de tăcere și complicitate cu fostul regim comunist pentru a pomeni și cinsti pe cei care s-au jertfit în pușcăriile și lagărele comuniste pentru libertatea, demnitatea și mântuirea poporului român.
Până în prezent, Biserica Ortodoxă rusă a canonizat aproximativ 2000 de mucenici ruși căzuți pentru dreapta credință, uciși de regimul sovietic. Din păcate, BOR nu a canonizat niciun mucenic român ucis de către comuniști în lagărele și închisorile perioadei 1944 — 1989. E o reticență de neînțeles știind că poporul român a avut în perioada comunistă mărturisitori și mucenici, care s-au jertfit în numele credinței și a lui Hristos ca primii creștini apostolici din epoca catacombelor romane. Cei care au intrat în conștiința românească cu denumirea de Sfinții Închisorilor au fost deja canonizați de poporul român și sunt considerați sfinți populari. Părintele Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia a folosit pentru prima dată în "Jurnalul Fericirii" sintagma care a devenit celebră: Sfântul Închisorilor, cu referire la basarabeanul Valeriu Gafencu, care a trăit și și-a dat sufletul în brațele Domnului ca un mucenic la penitenciarul Târgu Ocna, știind dinainte data morții. Suferința lor a înnobilat și inspirat poporul român să reziste în fața prigoanei materialismului dialectic.
Importanța celebrării Sfinților Închisorilor este funciară și fundamentală pentru poporul român. Mărturisitorii care au pătimit în gulagul comunist au fost coloana vertebrală spirituală a poporului român asemenea coloanei infinitului a lui Brâncuși. Sfinții Închisorilor au refăcut legătura spirituală dintre cer și pământ, între poporul român și Dumnezeu într-o perioadă în care ateismul bolșevic lichida la propriu bisericile și credința întru Hristos.
Mulți tineri de azi nu înțeleg că instaurarea comunismului a fost un fenomen ce a aparținut de ateismul marxist, cu o puternică conotație satanistă. Deținuții politici anticomuniști din închisorile comuniste au înțeles primii fenomenul și specificul diabolic al regimului comunist care se instaura cu tancul sovietic în complicitate cu Occidentul ateu, după ce au eliminat fizic milioane de ruși pravoslavnici. Liderii bolșevici credeau în satana nu în Dumnezeu. Ateismul era pentru ei un fel de religie a întunericului. Valeriu Gafencu, Sofian Boghiu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu, Ioan Ianolide, Costache Oprișan, Nicolae Purcărea, George Manu, Iustin Pârvu sau Ilie Lăcătușu au înțeles rolul lor de mărturisitori și răscumpărători ai neamului românesc în perioada iadului comunist. Fenomenul Pitești a fost chintesența răului de tip diabolic al experimentului comunist.
Acești Sfinți ai Închisorilor au coborât în iad ca să răscumpere păcatele poporului român greu încercat de un regim străin impus din afară. În Occident s-a inventat comunismul și acesta a fost experimentat cu o brutalitate extremă în țările estului european. Doar așa trebuie să înțelegem complicitatea și favorizarea instaurării comunismului în Estul Europei de către un Occident ateu și concupiscent. Fără rezistența morală a deținuților anticomuniști și a Sfinților Închisorilor poporul român s-ar fi prăbușit în neant. De aceea, în lansările de carte despre biografia teologică a lui Valeriu Gafencu și în conferințele ce le susțin, consider, ca o datorie morală, să cer recunoașterea martirilor anticomuniști români și canonizarea acestora de către BOR.
În Diaspora am descoperit surprins o mai mare evlavie față de Sfinții Închisorilor decât în țară. Să fie mai liber în exercitarea duhovnicească a crezului clerul românesc din străinătate, care se poate manifesta mai liber și neîncorsetat de unele influențe sinodale? Toate țările din jurul nostru au canonizat sfinții din închisorile comuniste, numai BOR încă nu. Sigur din perspectiva timpului liturgic sau al bisericii poate fi prea devreme conform unor opinii moderate, dar vremurile de azi cu succesiunea de evenimente geopolitice inedite și rapide, ne îndeamnă la recunoașterea oficială a acestor sfinți din gulagul comunist, pentru că "timpul nu mai are răbdare cu noi", parafrazând pe romancierul Marin Preda.
Puțină lume știe că după ce comuniștii au emis decretul de grațiere din 1964 au fost câțiva deținuți anticomuniști care au refuzat să semneze hârtia de dezicere a trecutului lor pentru a fi eliberați. La Aiud circa 200 de deținuți au preferat să rămână mai departe închiși sau să moară ca George Manu, bătuți și schingiuiți decât să se lepede de dreapta credință. Nu fac o valoare de judecată pentru cei care au "căzut" după ani de suferințe și bătăi groaznice și au semnat declarația în fața securiștilor pentru eliberare ca Valeriu Anania, Nicoale Stăniloae sau Constantin Noica, nu suntem noi în măsură să-i judecăm, dar totuși au fost români care au urmat mai departe crezul curăției morale întru Hristos și neamul românesc până la capăt asemenea lui Valeriu Gafencu și nu au semnat "pactul cu diavolul" comunist spre disperarea comandantului Gheorghe Crăciun. Deși trecuse termenul legal de aplicare al decretului și cei 200 de deținuții martiri anticomuniști refuzau să semneze hârtia compromițătoare și să iasă "liberi" în "raiul" comunist. Pentru ei demnitatea credinței și a neamului era mai presus decât viața trecătoare oferită de regimul ateu comunist. Doar doi sau trei deținuți au clacat după 20 de ani de pușcărie și au semnat, fiind eliberați dintre cei circa 200 de "mohicani". Dar Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Nicolae Purcărea, Ilie Lăcătușu, Ioan Ianolide sau Arsenie Papacioc au refuzat orice compromis și nu au semnat hârtia ce-i trimitea spre libertatea materială a comuniștilor. Pentru aceștia, morala creștină, neamul și Hristos nu erau de tranzacționat cu comuniștii. Sacrificiul lor a ținut neamul acesta unit de Dumnezeu. Ei au fost experimentul teandric, care a făcut legătura dintre poporul român și Dumnezeu într-o vreme când adepții bolșevismului creatori de liturghii negre încercau să rupă orice trăire creștină pe pământul românesc. Cei care nu au cedat au fost grăuntele de muștar al credinței care a menținut trezia neamului creștinesc în România. Poporul nostru nu a ignorat jertfa acestor martiri și de aceea îi consideră sfinți populari și îi celebrează cu evlavie. E vremea ca și BOR să înțeleagă că vrerea poporului nu mai poate fi ignorată ca în apelul lui Bărnuțiu de la 1848 — "țineți cu poporul ca să nu rătăciți".
La Cluj-Napoca sunt ridicate două monumente dedicate prizonierilor anticomuniști, unul în Parcul Central realizat la inițiativa d-lui dr. Neamțu, președintele AFDPR, la a cărei inaugurare a participat și regretatul Ticu Dumitrescu și un alt monument ce se găsește în Cimitirul Eroilor și e dedicat celor uciși de regimurile totalitare carlist și antonescian. Deci clujenii au unde să aprindă o lumânare pe 9 martie de Ziua Sfinților Închisorilor, care ar trebui să devină și o dată oficială de comemorare în calendarul de sărbători legale ale statului român.
Din 9 martie 2017, românii au o zi dedicată Sfinților Închisorilor, iar fără jertfa acestor mucenici, România nu ar mai fi fost în prezent o țară majoritar ortodoxă și creștină.
