BUCUREŞTI, 9 mart — Sputnik, Dragoş Dumitriu. Ieri, cele două Camere ale Parlamentului, reunite într-o şedinţă comună, au adoptat prin vot o Declaraţie. Această activitate s-a desfăşurat în temeiul Regulamentului Şedinţelor Comune ale Camerei şi Senatului — Art. 13. "Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţe comune pentru (alin. 23) adoptarea unor declaraţii, mesaje sau a altor acte cu caracter exclusiv politic", iar votul s-a dat în baza Art. 51. (8) "Aprobarea actelor cu caracter exclusiv politic se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi la şedinţa comună a celor două Camere".
Deci, teoretic, declarativ, avem de-a face cu un "act cu caracter exclusiv politic", nedefinit în Constituţie dar intrat în exerciţiul parlamentar (nu numai românesc, ci şi european), din necesitatea ca, în anumite situaţii, de regulă chestiuni de mare importanţă, mai ales internaţională, statul să se manifeste prin autoritatea sa cea mai înaltă, Parlamentul. Asemenea acte — apelul, mesajul sau declaraţia — sunt considerate de cel mai înalt prestigiu, dar nu produc efecte juridice. Ei bine, am argumente să spun că, în cazul Declaraţiei de ieri, aceasta nu poate rămâne fără consecinţe, mai precis nu poate rămâne fără consecinţe în plan juridic.
Concret, în Declaraţie se afirmă şi se adoptă prin vot constatarea următoarelor fapte:
— "abuzul de drept al preşedintelui României (…) în scopul blocării unui proces politic democratic"
— "judecăţile neconstituţionale şi inacceptabile pe care (…) preşedintele României(…) le formulează la adresa unor decizii şi activităţi ale Guvernului";
— "asemenea activităţi (care, n.n.) uzurpă ilegal şi abuziv dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere";
— "acţiuni(lor) concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului".
(Menţionez că am selectat aceste fragmente din textul Declaraţiei, restrângându-mă, în sensul articolului de faţă, doar la cele care se referă la Preşedintele României, nu am citat şi din referirile la alte instituţii.)
Deci, se vede clar că Parlamentul, în ansamblul său, constată şi normează prin vot existenţa unor fapte pe care le cataloghează fie "ilegal", fie "uzurpă", fie "neconstituţional", fie "abuz de drept cu scopul blocării unui proces democratic", fie "acţiuni concertate de subminare a rolului Parlamentului" — ceea ce constituie un ansamblu de acţiuni împotriva ordinii de drept, a statului de drept, a democraţiei. Cu alte cuvinte, Parlamentul a constat, prin votul Camerelor reunite, că Preşedintele a săvârşit fapte grave — textul votat de Parlament e dincolo de dubii — prin care a încălcat prevederile Constituţiei (şi unele legi, ceea ce nu face obiectul articolului de faţă).
În cazul Declaraţiei nu suntem în situaţia în care presa, un grup de cetăţeni, unul sau chiar mai mulţi parlamentari consideră şi declară că s-a încălcat grav Constituţia, ci faptul este deja normat printr-un un act adoptat cu cel mai puternic vot, al Camerelor reunite. Afirmaţia că Parlamentul a votat un "act cu caracter exclusiv politic", nu se întâlneşte, aşa cum spuneam, cu vreo definiţie din Constituţie care să definească un asemenea tip de "act".
Aşa încât, afirmaţia "nu are consecinţe juridice" trebuie uitată, nu are acoperire constituţională, şi în nici un caz nu poate acoperi fondul actului votat de Parlament — faptele grave prin care s-au încălcat prevederile Constituţiei. Fondul pe care, repet, nu eu, nu cetăţenii, ci parlamentarii l-au propus prin proiectul Declaraţiei şi l-au transformat în act prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi la şedinţa comună a celor două Camere.
Practic, Declaraţia de ieri obligă parlamentarii să declanşeze procedura suspendării, prevăzută de Art. 95 din Constituţie. "Suspendarea din funcţie", alin.1:
"În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută".
Ce poate face majoritatea parlamentară votantă (a Declaraţiei) acum, să vină să spună că, de fapt, faptele nu sunt (atât de) grave, să se transforme în avocat (pro bono) al celui pe care l-au acuzat în Declaraţie? Şi nu e vorba doar de ridicolul absolut în care s-ar poziţiona, dar nu cumva, fiecare parlamentar care a votat Declaraţia, deci a fost de acord că acele fapte s-au comis, poate fi acuzat că nu a luat măsurile de cuviinţă — şi devine astfel complice?
Desigur, în articolul citat apare cuvântul "poate" — "poate fi suspendat" — dar se referă la posibilitatea ca demersul să nu întrunească în final aspecte procedurale sau numărul de voturi — nicicum la posibilitatea ca, în cazul de faţă, când Parlamentul a stabilit, prin act votat, că şeful statului a încălcat Constituţia, să-l suspende sau nu. Cineva prins asupra faptei este judecat, fără "poate"; dacă judecătorii completului se pronunţă în majoritate pentru condamnare, doar asta e cu "poate".
Încă un motiv pentru care susţin că Parlamentul e obligat acum să treacă la aplicare art. 95; în procedura suspendării se precizează că "Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută" — este ca un fel de apărare al unui acuzat, un drept inviolabil şi imuabil, indiferent de funcţie şi situaţie. Ori, în cazul Declaraţiei, preşedintele a fost acuzat, condamnat prin actul împuternicit prin vot şi publicat în Monitorul Oficial, preşedintele fiind pus astfel în imposibilitate de a explica faptele care i se impută. Deci, singura cale de a ieşi din situaţie este aplicare art.95, chemarea preşedintelui pentru explicaţii în cadrul procedurii de suspendare — sancţionarea legală (constituţională) a faptelor de care este acuzat.
Închei afirmând că "Declaraţia" de ieri este un caz unic în analele parlamentului României — după cunoştinţa şi experienţa mea de jurnalist şi (fost) parlamentar — şi cred că se poate constitui într-o cutumă. Adică, fie asemenea declaraţii vor deveni un preambul pentru suspendare, fie, pe viitor, să nu mai fie adoptate Declaraţii care să cuprindă acuzaţii precise, fără a se da dreptul la apărare — sau cel puţin la explicaţii.
Însă, în cazul de faţă, când "Declaraţia" a fost comisă (prin vot), nu rămâne decât soluţia suspendării. Aştept replica parlamentarilor jurişti la cele scrise de mine, mulţi dintre ei fiindu-mi alături în multe dezbateri, chiar în comisia Juridică. În acest sens îl parafrazez pe fostul preşedinte, Traian Băsescu, "nu sunt jurist, dar şi un inginer poate fi uneori foarte bun".
Dragoş Dumitriu
Dragoş Dumitriu este jurnalist şi realizator TV, fost deputat naţionalist şi conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacţiei Sputnik.
