BUCUREȘTI, 9 mart — Sputnik. Moartea lui Vasile Turcu a fost acoperită de un noian de știri despre amante, drame sentimentale, dar și multe date interesante despre afacerile sale. Chiar și prezicătorii, numerologii și parapsihologii — mai prezenți în presă decât Nicolae Ceaușescu pe vremuri și Bogdan Chireac în prezent — ei bine, chiar și aceștia au produs teorii care de care mai halucinante… și mai stupide.
Un aspect a fost însă lăsat în penumbră — constatarea anchetei că Vasile Turcu avea coloana fracturată și mai multe coaste rupte, dar și un edem cerebral. Ziarul "Ring" a obținut părerea unui anchetator care a vorbit de aceste leziuni și despre posibile cauze.
„A încercat să se spânzure de o bară la care se fac exerciţii. Cu un cordon a încercat să se sinucidă. L-a găsit soţia. A sunat SMURD-ul, care a ajuns la faţa locului şi a demarat procedura de resuscitare. (…) Leziunile despre care se vorbeşte (n.r. — la coaste, la coloană, la cap) ar fi putut proveni de la lovirea corpului, în cădere, de spalierul din sala de forţă. El a încercat să se spânzure cu spatele la perete, deci foarte aproape de acel spalier", ar fi declarat anchetatorul cu care ziariștii de la "Ring" au stat de vorbă.
Pentru un personaj cu profilul psihologic al lui Turcu este greu de crezut că un insucces financiar l-ar fi putut conduce la sinucidere; avea o avere considerabilă, era un tip abil, care cu siguranță a păstrat rezerve în străinătate. Nici amenințarea DNA, eventuala pușcărie, nu putea să sperie un "șmecher" cu prea puține scrupule și sensibilități morale. Mai mult, singura dată când Turcu a părut cu adevărat impresionat a fost la moartea amicului său miliardarul Nae Nicolae, decedat prin moarte violentă, în accident. Ori, atunci chiar violența tragicului accident a fost cea care l-a impresionat în primul rând. Moartea prin spânzurătoare — experimentată și studiată de doctorul Minovici — este mult mai dureroasă decât alte metode mai simple, cum ar fi otrăvirea sau supradoza de barbiturice. În plus, trupul tău rămâne într-o poziție inestetică — ori, pentru un tip elegant ca Turcu, era o chestiune ciudată.
Am văzut această analiză pentru a arăta că e greu de crezut că Turcu ar fi luat această decizie în urma unui proces de conștiință în urmă căruia și-a respins orice șansă de viață. Hai să fim serioși — omul era un șmecher și un supravețuitor.
Revin însă la leziuni — era în sala de sport, nu printre stânci colțuroase — ce putea să-i provoace rupturi de vertebre și coaste? Pernele aparatelor de gimnastică, mocheta de pe jos, eventual barele rotunjite ale halterei — dacă folosea așa ceva? Spalierul cu trepte rotunjite, din lemn? Hai să fim serioși!
Moartea lui Turcu seamănă cu un "adio" de la un grup de felul celor cu care Turcu, la fel ca mulți "oameni de afaceri" cu probleme din ziua de azi, a intrat în contact. Bani, afaceri din care respectivii au o parte — și care s-au dus pe apa sâmbetei. La presiuni, Turcu, fost ofițer, a răspuns cu amenințări; de exemplu, ce face un om ca Turcu la DNA? "Dă în gât" pe alții, adică denunță personaje și afaceri mai importante, ca să scape el — eventual de tot, gen Pescariu sau Bitner. Ce relații avea Turcu la SRI, MAI și DIICOT? Înalte și multe.
Părerea mea este că Turcu a fost spânzurat, ridicat în brațe de un ins suficient de puternic ca să-i rupă coastele, ceea ce nu e greu, iar fractura de coloană s-a produs anterior, probabil mai întâi dintr-o priză de la spate, care a dus la o fisură; zbaterea din momentul în care a fost ridicat și agățat în ștreang putea duce la transformarea fisurii în leziune mai serioasă. De menționat că nici priza la spate, nici o strangulare lombară sau toracică "profesionistă" nu lasă urme.
De ce nu a fost direct, simplu, Turcu? Poate că a fost o greșeală, poate că bătăile inimii lui Turcu la câteva minute după ce a atârnat în ștreangul improvizat au devenit imperceptibile, mă rog, poate au apărut și celelalte semne — urinarea, spuma hemoragică etc.
Acest material este doar o ipoteză, cuvântul final îl au anchetatorii. Însă povestea lui Vasile Turcu, unul dintre personajele care "au reușit" în "economia de piață", se încheie, din păcate, alături de multe "legende" ale visului bogăției — Anghelescu, Erbașu, Luca și alții — în realitatea urâtă a coșmarului democrației capitaliste românești.
