BUCUREŞTI, 8 mar — Sputnik. Studenţii de la Facultăţile de Matematică şi de Informatică au obţinut şapte medalii, în timp ce tinerii de la TUIASI au obţinut cinci medalii, relatează Ziarul de Iaşi.
Ovidiu Avădanei, student în anul I la Matematică la UAIC, a câştigat aur, Radu Miron şi Cristian Vîntur, de la Facultatea de Informatică, au obţinut medalii de argint, în timp ce Matei Hăvârneanu, Cezar Port, Georgiana Ingrid Stoleru şi Victor Talif, primii doi din anul I la matematică, ultimii din anul al II-lea la informatică, au obţinut medalii de bronz.
„Pot să confirm că problemele propuse au avut un grad de dificultate destul de ridicat şi au solicitat serios capacităţile studenţilor. În opinia mea, participarea la SEEMOUS 2017 a confirmat calitatea învăţământului matematic de la Cuza şi a fost o minunată ocazie pentru studenţii noştri de a cunoaşte şi lega prietenii cu studenţi din alte centre universitare româneşti şi din străine", a declarat conf.dr. Claudiu Volf.
În cazul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi", au participat în total şase studenţi. Cinci au luat medalii de bronz — Florina Pantilimonescu, anul I la Arhitectură, iar Constantin-Marian Mereu, Sabina-Ioana Stoian, Florin-Alexandru Vasluianu Stoian, Andrei-Alexandru Baciu şi Delia-Gabriela Burdea, din anul al II-lea la Automatică şi Calculatoare.
Olimpiada SEEMOUS este un concurs internaţional organizat de Societatea Matematică din Sud-Estul Europei şi care se adresează studenţilor din primii doi ani de studiu.
Între 28 februarie şi 5 martie s-a desfăşurat a XI-a ediţie a concursului şi au fost 84 de concurenţi din România, Bulgaria, Grecia, Turkmenistan şi Argentina.