Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

A reapărut ziarul lui Dan Diaconescu, OTV - în vizor

© Facebook / Dan DiaconescuDan Diaconescu
Dan Diaconescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Publicația e condusă și finanțată de Sorin Voinea, ultimul șef al ziarului în 2003, "sperăm că Dan Diaconescu va fi eliberat în toamnă", există un proiect pentru OTV

BUCUREȘTI, 7 mart — Sputnik. Ziarul "Oglinda", înființat de Dan Diaconescu în 1994, a reapărut. Ziarul a fost oprit de Diaconescu în 2003, din cauza tirajului mic și din lipsă de fonduri. "Oglinda" a fost scos inițial de o echipă de ziariști plecați de la "Jurnalul Național", unde Dan Diaconescu era director, iar Marius Tucă — redactor-șef. După plecarea lui Diaconescu din trustul lui Dan Voiculescu, Tucă a devenit redactor-șef al "Jurnalului național", postul de director rămânând mulți ani neocupat.

Noul format are pe prima pagină chiar subiectul care a adus rating-uri maxime televiziunii OTV, cazul Elodia. Din redacție fac parte, printre alții, Tomi Stoicuț, actorul Gab Fătu, scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu. Publicația e condusă și finanțată de Sorin Voinea, ultimul șef al ziarului în 2003.

"Oglinda" în formula nouă este, de fapt, un bilunar, nu un cotidian, deocamdată a apărut primul număr, Voinea declarând pe "Pagina de media" un tiraj puțin verosimil, de 15.000 de exemplare. Echipa are în plan și un proiect de refacere a OTV, iar în privința lui Dan Diaconescu — "Sperăm că va fi eliberat în toamnă, deocamdată, cinci ani nu se poate implica în proiect, va fi un fel de comentator de pe margine — invitat să ne vorbească, poate, despre cărțile pe care le-a scris", a declarat Sorin Voinea. Publicația "Oglinda" are 24 de pagini color, format mic, preţul fiind de 5 lei.

Fluxul de știri
0