BUCUREŞTI, 3 mar — Sputnik. Un tânăr român, care munceşte de șapte ani în Italia, a găsit într-un plic o sumă mare de bani, 1000 de euro, pe care s-a grăbit să-i restituie proprietarului, potrivit gazetaromaneasca.com.
Românul care a făcut acest gest admirabil se numeşte Alin şi îşi câştigă existenţa aranjând cărucioarele pentru cumpărături la un supermarket din Avezzano, provincia L'Aquila.
Alin a găsit lângă un cărucior un plic pe care scria „bani pentru chirie" şi în care se aflau 1000 de euro. Nu a stat pe gânduri, ci i-a înapoiat proprietarului.
Drept răsplată, în afară de mulţumiri, proprietarul i-a oferit românului o mică recompensă. Suma găsită şi restituită de Alin corespunde unui salariu pe care, în Italia, mulţi îl câştigă cu mari eforturi.