Uniunea Europeană — cel de-al IV-lea Reich?
Uniunea Europeană se aseamănă tot mai mult cu al IV-lea Reich, cu o Germanie în pole-position, în care Bruxelles este doar o anexă a intereselor politice și economice ale Berlinului. Impunerea de către Germania a propriilor interese față de ceilalți membrii ai UE este primul factor al diluării proiectului confederal european. Berlinul, care este cel mai mare contribuitor la bugetul comun european și în consecință vrea să-și impună de fiecare dată punctul de vedere în Uniunea Europeană, fără să-i pese de interesele celorlalte țări, multe dintre acestea fiind percepute ca și colonii ale intereselor germane, la fel ca în vremea odiosului regim al celui de-al III-lea Reich? Și atunci, ca și acum, germanii își văd doar de propriile interese în dauna suveranității economice și politice ale celorlalte țări europene?
În prezent, Germania nu-și mai impune, ca-n 1930 prin ideologia brună, interesele în Europa, ci doar prin propaganda modernă a unui globalism nivelator de stânga, dar îndreptat desigur spre interesele Berlinului. Cancelarul german nu-și mai implementează cu forța brută și manu militari interesele economice și politice în Europa, ci prin promovarea unui aparat birocratic de la Bruxelles subordonat Berlinului, care în cele din urmă duce la controlul total al UE, tot de către Germania. Mijloacele diferă, în schimb scopul de stăpânire economică și politică a Europei de către Germania e cam același. Când auziți că vorbește Junckers, să știți că el de fapt e doar "omul care duce vorbele lui Merkel": Bruxelles-ul e gura, iar Berlinul este capul trupului administrativ european. Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, are în plan, fără să întrebe popoarele estice, să construiască o Uniune Europeana formată din țări cu grade diferite de integrare, în contextul ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar. El vorbește cu infatuare occidentală de o Europă cu două viteze. S-a dovedit că Brexitul a fost o binecuvântare pentru Germania, care poate dicta acum singură și nestânjenită în Europa. Pentru Berlin, președintele Hollande este doar ca "pudelul Blair pentru Bush" din videoclipul lui George Michael editat în 2001, în timpul războiului din Irak.
UE cu două viteze — o uniune între stăpâni și sclavi
Juncker, care s-a dovedit un birocrat fără conștiință europeană, ci doar portavoce a lui Merkel, va prezenta această idee liderilor statelor europene în luna martie.Europa "cu două viteze" consfințește oficial inegalitatea între statele membre UE. În consecință în Europa lui Merkel, unii sunt mai egali decât alții! Se împarte Europa în două categorii: stăpâni și „sclavi"?
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat cu o superioritate specifică odioșilor ani 1930, că Uniunea Europeană ar trebui să permită unor state membre să avanseze în anumite domenii, fără ca celelalte state membre să fie obligate să adopte acelaşi model de integrare. Această propunere s-ar putea regăsi în „Documentul Alb", care v-a fi publicat la Bruxelles. Ideea dezvoltării unui bloc comunitar „cu mai multe viteze" a fost prezentată de Juncker la o întâlnire cu studenţii belgieni, la Louvain-la-Neuve. Nu este pentru prima dată când un politician european prezintă ideea unei uniuni „cu mai multe viteze", care a reprezentat anterior un subiect aprins de dezbatere. Junckers crede că unele state ar putea să opteze pentru avansarea suveranităţii comune în speranţa creşterii eficienţei finale a Uniunii Europene. Însă alţii europeni susţin că tocmai această ieşire din blocul comunitar, precum şi proliferarea formaţiunilor naţionaliste şi eurosceptice, demonstrează antipatia europenilor cu privire la o integrare mai puternică. Tonul destructurării Europei de azi l-a dat însăși cancelarul Angela Merkel care a vorbit în urmă cu patru săptămâni despre o Uniunea Europeană „cu mai multe viteze", întrucât o parte din ţările fondatoare vor să lanseze dezbaterea unei asemenea reforme la nivelul UE. Juncker le va oferi celor 27 de lideri post-Brexit patru sau cinci "căi pentru unitate", sau "căi alternative de cooperare", la care să se gândească la summit-ul aniversar din 25 martie de la Roma.
Jurnaliștii britanici consideră că obiectivele Europei cu două viteze sunt atât menținerea unei linii comune pentru negocierile pentru Brexit, dar și preîntâmpinarea unor rezultate nedorite de UE la evenimentele interne de anul acesta — alegerile din Olanda, Franța și Germania. "Europa cu mai multe viteze este un fapt. Nimeni nu are o problemă cu ea", ar fi declarat un înalt diplomat al UE. "O Europă cu două viteze va suna ca o penalizare a Estului post-comunist" cred jurnaliștii britanici de la Reuters. "Ungaria și Polonia, în special, au iritat UE prin provocarea normele sale democratice și rezistând apelurilor de a primi azilanți, în timp ce Germania a preluat peste un milion", comentează jurnalistul britanic. "Hollande a acuzat esticii că tratează UE ca pe o pușculiță. Cu Brexit lăsând o gaură în bugetul UE, unii diplomați cred că Parisul și Berlinul vor impune reducerea subvențiilor pentru estici", continuă comentatorul. În privința Germaniei, "Merkel nu vede un grup anume de țări UE care să formeze o uniune cu relații speciale, ci grupuri diferite pe domenii de activitate", aici ziaristul subliniind prioritatea germană pentru un sistem defensiv integrat al Uniunii.
Occidentul vrea pedepsirea "corigenților la europenitate"
Jurnaliștii britanici nu au avut curajul să spună întregul adevăr, care este crud pentru popoarele din centrul și estul Europei. Occidentul privește cu un aer de superioritate, deși se consideră ideologic de stânga, popoarele din Europa de Est. Prin Europa celor două viteze Germania vrea să penalizeze Grupul țărilor de la Vișegrad împreună cu România și Bulgaria, care refuză impunerea dictatului de a primi "fără număr" imigranții musulmani chemați de Angela Merkel în UE la sfârșitul anului 2015. Mai mult, Polonia și Ungaria refuză tot mai mult imixtiunile Bruxelles-ului și Berlinului în afacerile lor interne, care amintesc de perioada Occidentului colonial. Doar România a mai rămas singura țară din estul european care execută cu strictețe ordinele Berlinului, directivele Bruxellului și interesele ambasadelor occidentale fără să cârnească, ca în vremea protectoratului consular asupra Principatelor Române din anii 1850. Istoria se repetă. "Revoluția albă" de la București cu steagul UE în fața Guvernului este expresia diktatului Berlinului și Bruxellului la București. Europa cu două viteze impusă de Junkers este de fapt o aruncare peste "bordul vasului de croazieră" european a popoarelor din Europa centrală și estică, ca un balast inutil, de fapt o sancționare a acestora că vor să-și păstreze o minimă suveranitate. Estul European e condamnat de Germania la sărăcie și un neo-colonialism în care clasa politică și capitalul autohton nu are dreptul, nu să există, dar nici măcar să cârtească într-o minimă opoziție. De circa doi ani de zile României nu i s-a ridicat interdicția de a intra în Schengen, deși a îndeplinit toate condițiile politice și de securitate, tocmai pentru ca poporul român să fie în continuare umilit de către un Berlin și o pătură funcționărească coruptă de la Bruxelles, care acționează doar în favoarea multinaționalelor și corporațiilor germane? MCV-ul pe Justiție e doar încă o piedică ridicată de Berlin pentru ca România să nu intre în Schengen, până ce țara noastră nu oferă spre exploatare ultimele resurse economice, minerale, pădurile și porturile românești companiilor multinaționale controlate în special de Germania și Benelux. Ipocrizia germană nu mai are limite și bun simț în Europa. Românii și-au făcut datoria față de UE și Junckers le trântește acum ușa în nas. Poetul român Grigore Alexandrescu, creator de fabule, e tot mai actual astăzi în Europa: "Că voi egalitate, dar nu pentru căţei".
Spre o nouă primăvară a popoarelor est-europene
Până la urmă ideea Europei cu două viteze are și o parte bună: oferă șansa țărilor din Europa centrală și de est să-și recapete suveranitatea națională, economică și geopolitică, să se pună liderii unguri, români, polonezi, cehi, slovaci și bulgari la aceeași masă și să ia hotărâri comune în interesul propriu, care pot contracara dictatul și hegemonia Germaniei în UE. Aceste popoare est-europene au ceva în comun care le leagă astăzi: ideologia conservatoare, credința creștină și respectul față de valorile naționale. Ca și Viktor Orban, liderii estici consideră comunismul o invenție occidentală experimentată brutal pe popoarele din Est. Planul lui Juncker va duce negreșit la destrămarea UE, deci indirect la sancționarea Germaniei orbite de propriile interese egoiste, dar și la o solidaritate a țărilor din Europa centrală și de est pentru o nouă coaliție confederală europeană, în care Berlinul trebuie să înțeleagă că este o capitală la fel de egală cu Bucureștiul, Varșovia sau Budapesta. Nimic mai mult!