BUCUREȘTI, 27 feb — Sputnik. Acum patru ani, un colonel de vânători de munte, Ioan Uțiu, un preot, părintele Bora, paroh la Bistra, și o tânără din Câmpeni, Cristina Palade, au avut o frumoasă inițiativă "Focurile lui Horea".
Pe mai multe înălțimi ale Apusenilor, în raza localităților lui Horea și a revoltei sale — Albac, Abrud și Câmpeni se aprind focuri în seara de 27 februarie, care să ardă până a doua zi, când se celebrează martiriul lui Horea. "Pentru ca mâine să-i fie mai ușoară roata care-l frânge" este motivul acestui gest.
Această inițiativă a colonelului Uțiu a devenit o tradiție astfel că, de patru ani încoace, zeci de focuri se înalță pe culmile Apusenilor, începând cu orele înserării în ziua de 27 februarie.
"Anul acesta se împlinesc patru ani de la APRINDEREA FOCULUI LUI HOREA PE CREASTA MUNȚILOR, în semn de păstrare și transmitere a șansei de libertate și dreptate, pe care ni le-au lăsat moștenire cei trei mari eroi ai neamului: HOREA, CLOȘCA și CRIȘAN. Vă îndemn și vă chem să ne unim astăzi pe creasta munților, începând cu ora 17.00, lângă un foc, FOCUL LUI HOREA. Chemați lângă focul vostru spiritul lui HOREA, pentru ca mâine să-i fie mai ușoară roata care-l frânge!" este mesajul pe care l-a postat Ioan Uțiu pe pagina sa de Facebook.
Contactat de Sputnik, colonelul Uțiu ne-a spus că ideea i-a venit de la metoda de transmitere a mesajelor din vremea lui Horea, cu focuri aprinse pe culmi. "Focul a fost dintotdeauna un mesaj de chemare a moților, dar și de unitate — ori asta am vrut, în primul rând, ca Focul lui Horea să-i unească pe români, așa cum a dorit Martirul nostru".
Colonelul (r) Ioan Uțiu s-a remarcat ca unul dintre principalii organizatori ai manifestațiilor pentru salvarea patrimoniului istoric și natural din Roșia Montană, are și o bogată activitate în domeniul ecologist. În 2015, a ocupat funcția de Secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
"Horea" — Vasile Nicola Ursu — a fost executat prin tragere pe roată pe 28 februarie 1785, alături de Cloșca, pe o înălțime de lângă Alba Iulia. A fost ultima execuție prin tragere pe roată din Imperiu, după acest eveniment pedeapsa fiind abolită din codul penal austriac.