BUCUREȘTI, 21 feb — Sputnik. Întânirea ministrului de Externe Teodor Meleșcanu cu ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, a dat naștere unui val de comentarii — fapt neobișnuit pentru o simplă întânire diplomatică — dar și unui mare număr de ipoteze ale conspirației. Desigur, nu vom cita asemenea interpretări senzaționaliste, în schimb vom cita o luare de poziție demnă de un om politic. Este vorba de declarația președintele Senatului României și co-președinte ALDE, Călin Tăriceanu, care a oferit o nouă probă de luciditate politică, dovedind că nu este influențat de propaganda rusofobă.
"Am văzut nişte semnale în presă care mi s-au părut cu totul şi cu totul anormale. Ca ministru de Externe, Teodor Meleşcanu are obligaţia, aş spune, să se întâlnească cu toţi ambasadorii ţărilor care au acreditare la Bucureşti", a replicat Tăriceanu la suspiciunile presei cu privire la respectiva întâlnire diplomatică. "În al doilea rând, Rusia nu e chiar o ţară oarecare, este una din marile puteri la nivel mondial şi este firesc să se întâlnească — şi cred că nu e numai firesc, e obligatoriu să se întâlnească şi cu ambasadorul Rusiei", a ținut Tăriceanu să precizeze.
Lui Tăriceanu i s-a părut nefirească "mirarea" presei și a unor politicieni privind întânirea, cât și unele diferențe dintre comunicatul MAE român și cel al Ambasadei Federației Ruse, dar mai ales față de prioritățile expuse de ambsadorul rus într-un interviu acordat TASS.
"Nu vă ascund că nu văd care este problema, de unde survine mirarea. (…) ambasadorul Rusiei a dat un alt comunicat", a spus Tăriceanu, care s-a delimitat de o altă ideea inoculată românilor — "nici până acum n-aş putea spune că relaţiile dintre România şi Rusia au fost îngheţate". În opinia experimentatului om politic, relațiile româno-ruse "au un grad de inhibiţie", iar vina pare a fi și de partea noastră. Mai precis, noi, România, "menținem acest grad de inhibiție ca să fim întotdeauna mai catolici decât Papa", a comentat preşedintele Senatului pentru agenția națională de presă Agerpres.
Este fără îndoială o observație critică decentă adusă exagerării unor reacții aparținând retoricii războinice a unor structuri atlantiste și ale unor vectori de influență blamați la ora actuală atât în țările UE cât și în America președintelui Trump. Dar, în același timp, este vorba de un nivel superior de înțelegere a prezentului (politic).