BUCUREȘTI, 22 feb — Sputnik. Curtea de Apel Pitești a respins contestația în anulare formulată de familia Iohannis față de sentința Curții de Apel Brașov, care dăduse o hotărâre definitivă prin care președintele Klaus Iohannis pierdea casa din centrul Sibiului.
Această hotărâre pune capăt unui lung proces, început în 2001; prin prezenta hotărâre, familia președintelui este obligată să plătească cheltuielile, dar se pune problema restituirii către stat a banilor încasați de necuvenit timp de peste 15 ani, o sumă totală de peste 600.000 euro. În 2015, presa consemna chiar un mesaj al președintelui conform căruia acesta "va returna imediat banii de chirie".
"Dl Klaus Iohannis a luat act de rectificarea Cărții funciare nr. 9331 Sibiu în sensul radierii unor drepturi cu privire la imobilul care a făcut obiectul deciziei civile a Curţii de Apel Braşov. Dl Iohannis respectă pe deplin hotărârea justiţiei şi fără nici o îndoială va returna imediat sumele care i-au fost virate în bază contractului de închiriere începând cu data comunicării deciziei civile a Curții de Apel Braşov", a precizat Administraţia Prezidenţială pentru HotNews.ro.
Este posibil și ca familia Baștea, care a intentat procesul, să solicite alte despăgubiri de la președintele Iohannis. Casa a fost închiriată chiar din 2001 băncii Reiffeisen, al cărei președinte pe România s-a remarcat prin prezența la manifestațiile antiguvernamentale.
Implicațiile ulterioare ar putea însemna și o verificare a cumpărării de către familia președintelui, printr-un act declarat azi definitiv ilegale, a unui imobil din orașul condus. Din 2000, chiar de Klaus Iohannis. În acest sens, presa, mai ales publicația sibiană "Justițiarul", condusă de Marius Albin Marinescu, și "Evenimentul zilei" condus de Dan Andronic, au publicat anchete în care acuzau preluarea și cumpărarea abuzivă de case de către Ioahannis.