BUCUREŞTI, 22 feb — Sputnik. Potrivit ANM, în intervalul 22 februarie, ora 20.00 — 23 februarie, ora 18.00, se vor înregistra precipitații însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte.
În regiunile nord-vestice va ploua, iar la munte vor fi precipitații mixte, ceea ce va favoriza topirea stratului de zăpadă.
În județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, precum și în zona de munte a județelor Satu-Mare și Mureș, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și, pe arii restrânse, 30 l/mp.
Temporar, vântul va avea intensificări mai ales în Carpații Orientali, cu viteze de 55…65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…90 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi și în celelalte regiuni, îndeosebi pe parcursul zilei de joi, 23 februarie, local și temporar cu viteze de 50…60 km/h.