CHIȘINĂU, 20 feb – Sputnik. Strategia Managementului Transportului Public în Municipiul Chișinău prevede ca, treptat, pe cele mai importante linii de ransport public din Capitală să circule unități de transport de capacitate mare, a declarat, luni, după ședința direcțiilor Primăriei Chișinău, viceprimarul Nistor Grozavu.
”Aceasta înseamnă că acolo unde sunt linii de troleibuz, vor circula troleibuzele. În suburbii, la distanțe mari – autobuzele. De asemenea, în Chișinău autobuzele vor circula pe itinerarele unde este complicată deplasarea troleibuzelor”, a declarat Grozavu.
”Microbuzele rămân în această schemă, dar vor fi utilizate ca transport de acumulare pentru zonele cu un trafic redus. Adică, într-o zonă cu case de locuit individuale, vine microbuzul, ia pasagerii și îi duce până la prima stație a transportului cu capacitate mare”, a explicat viceprimarul.
Potrivit lui Grozavu, această schemă nu înseamnă și majorarea taxei de transport cu autobuzul și troleibuzul, deoarece este prevăzută introducerea tichetelor electronice.
”La microbuze, probabil, este inevitabilă o majorare de tarif. Taxa de 3 lei nu mai acoperă necesitățile”, a adăugat Grozavu.
Viceprimarul a mai spus că administratorii microbuzelor urmează să prezinte Primăriei Chișinău propunerea argumentată cu privire la majorarea taxei de deplasare cu microbuzul în Chișinău.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>