BUCUREȘTI, 19 feb — Sputnik, Dragoș Dumitriu. S-a făcut propunerea ca 19 februarie să devină "Ziua Constantin Brâncuși", iar asta pe bună dreptate pentru că genialul sculptor a marcat, a influențat cultura mondială. Prezența și influența sa în Franța artiștilor din Cartierul Latin, sau în America curentului Art Deco este de notorietate. Mai puțin cunoscută este aprecierea de care s-a bucurat Brâncuși în noul, contestatul și contestarul stat al "muncitorilor și țăranilor" — URSS.
Într-un amalgam de idei revoluționare, baleind de la propagandă revoluționară la puritate artistică, de la nihilism la ateism, cultura sovietică trăiește în umbra imensă a unei ambiții (și preocupări) dincolo de puterea demonstrată până atunci de vreo națiune. După 1925, Stalin, noul conducător al Uniunii, hotătăște dezvoltarea prin industrializare, ritmul fiind dat de celebra sa lozincă — "vom realiza în 10 ani ce au făcut țările occidentale în 100". Cultura trebuie să participe la acest efort național, urmând calea realismului comunist.
Cu toate acestea, unul dintre miniștrii Uniunii (comisarii poporului), Anatoli Vasilievici Lunacearski, jurnalist cunoscut și critic de artă renumit, reușește să impună o orientare către arta modernă, practic în ton cu tendințele moderne. Ca o încununare a eforturilor sale, el rușește să organizeze la Moscova, în 1928, o expoziție a Artei moderne franceze, printre invitații speciali ai comisarului fiind românul Constantin Brâncuși. Dar, să facem o scurtă paranteză în legătură cu Lunacearski.
Apropiat al lui Lenin, este numit în 1917 comisar pentru cultură, și va veghea asupra transformărilor radicale prin care va trece spiritualitatea tinerei Uniuni. Lui Lunacearski i se pun în seamă radicalismul ateist, dar și salvarea unor monumente, cum ar fi catedrala Vasili Blajenîi de lângă Kremlin — asupra cărora tunurile revoluției se pregăteau să tragă; i-a intentat un "proces lui Dumnezeu", dar a și pus în practică alfabetizarea a zeci de milioane de locuitori; a fost cel ce i-a cerut și l-a susținut pe Serghei Eisenstein să realizeze capodopera cinematografiei mondiale "Crucișătorul Potemkin". De fapt, formația lui intelectuală i-a avut la bază pe Marx și pe Nietzsche, doi poli opuși ai atitudinii față de om, complementari însă în concepția iconoclastă; apoi, tânărul Lunacearski, incompatibil cu ordinea țaristă, studiază în Elveția cu Avenarius, fondatorul empiriocriticismului; întors în țară, este exilat în Siberia unde îi cunoaște pe Berdiaev și Aleksandr Bogdanov.
În 1904 Lunacearski aderă la mișcarea bolșeviscă și îl cunoaște pe Lenin, iar din 1905 devine principalul său colaborator la ziarele pe care conducătorul Marii Revoluții avea să le editeze; revine în Rusia în 1917, lucrează alături de Nadejda Krupskaia, soția lui Lenin, și devine unul dintre conducătorii cei mai respectați, alături de Troțki, Buharin și Stalin. Este numit comisar pentru educație și cultură, funcție în cale rămâne până în 1929. Un ultim detaliu — comunist radical, nu poate trece peste cultul său pentru artă, și amenință cu demisia din partid în 1917, când află că se intenționa bombardarea catedralei "Sfântul Vasile" de lângă Kremlin. Tot acestui personaj cu o viață demnă de un roman, i se datorează salvarea a nenumărate clădiri istorice din sapțiul rus și sovietic — cum, fără îndoială, sub conducerea sa au căzut victimă revoluției alte nenumărate lăcașe de cult și vieți omenești.
Revenind la expoziția din 1928, care avea să aducă pentru întâia dată opera lui Brâncuși la Paris, sunt elemente pentru a crede că Lunacearski l-a cunoscut pe Brâncuși la Paris, în timpul exilului său occidental. Înaltul demnitar sovietic îl invită personal pe Brancuși sa participe la expoziție cu câteva lucrări.
Brâncuși a trimis patru sculpturi și un desen în cărbune. "Pasarea în văzduh" (din seria temei respective), "Leda", "Vrajitoarea" și "Sărutul".
Lunacearski scria în cronica expoziției: "Cel puțin cele două lucrări ale sale în metal — Leda și Pasărea în spațiu — reprezintă o cu totul altă muzică și ele aparțin, desigur, căilor neorealiste. Cu tot non-obiectivismul aparent, acestea sunt, înainte de toate, ele însele, obiecte ca atare și încă niște obiecte cu o puternică notă caracteristică și cu fortă de convingere. Observați: operele lui Brancuși sunt frumoase nu numai datorită facturii lor, datorită construcției neobișnuit de interesante și de elegante, nu numai prin masivitatea lor plăcută de la prima vedere și prin forța lor de convingere, ci ele sunt investite, într-adevar, cu o extraordinară expresivitate… Plină de pondere, Leda are, de pildă, în partea ei superioară (mai ales, dacă este privită din față) impetuozitatea foarte captivantă a unei pasari fara aripi; ea zboară și parcă se înfige în spațiu. În același timp, în partea ei inferioară există o stabilitate neobișnuit de solidă, tratată cu un fel de umor. Și s-ar putea spune încă multe despre această excelentă piesă de metal". Menționăm că am preluat această traducere din excelenta postare din 2016 a corespondentului de presă Vyaceslav Samoshkin, reproducând o comunicre a corespondentului rus la un simpozion internaţional Brâncuși.
De menționat că exproziția din mai 1928 de la Moscova, "Arta franceză contemporană", a avut un asemenea succes încât a fost continuată și la Leningrad, în luna octombrie.
O altă legătură a lui Brâncuși cu tânăra cultură sovietică o reprezintă întânirea (sau întânirile) cu Vera Muhina, autoarea celebrei sculpuri care este și azi efigia casei de filme "Mosfilm" — "Muncitorul și cozholnica". În postarea susmenționată, Vyaceslav Samoshkin menționează și impresiile notate de Vera Muhina despre operele expuse de marele Brâncuși (la expoziția de la Moscova): "Simțul plastic al lui Brâncuși este absolut excepțional. Modul cum face el volumele „să răsune", situarea lor în spațialitate, desăvârșirea prelucrării materialului, fie el marmură, lemn sau bronz, ating culmea".
O remarcă — în ciuda liniei generale de realism socialist, cultura sovietică a promovat modernismul și post modernismul în multe arte; de la creațiile cinematografice și mai ales cele muzicale, acest fenomen s-a manifestat și în literaratură, dar și în artele plastice; un mare rol cred că îi revine lui A.V. Lunacearski, intelectualul care a înțeles că noua cultură nu se poate baza pe gusturile conservator-îndoielnice în materie de artă (ale lui Lenin), nici pe purismul ideologic — iar prin deschiderea către arta modernă, el a deschis pentru URSS o cale de comunicare cu influenta lume artistică vestică, mai ales cu cea franceză și americană.
În privința lui Brâncuși, cred că nu există un comentariu mai potrivit decât al lui Samochkin: "arta lui Constantin Brancuși, atât de caldă și profundă, s-a dovedit a fi foarte apropiată sufletului rus și ea va rămâne pentru totdeauna încă o excelentă punte spirituală care ar putea să-i lege pe ruşi și români".
