BUCUREȘTI, 18 februarie, Sputnik. În istoria unei națiuni, presa are un rol esențial. România nu face excepție, pentru că evenimentele care au dus la crearea națiunii române și a statului modern au fost lansate și susținute de presă — de pana unor gazetari vizionari și patrioți, în același timp cronicari ai vremurilor și oameni politici — creatori ai vremurilor. Îi amintesc aici pe "învățătorii neamului" — Gheorghe Asachi și Ion Heliade Rădulescu, pe aprigii C.A. Rosetti și Cezar Bolliac, pe enciclopedicii Bogdan Petriceicu Hașdeu și Nicolae Iorga, iar lista poate continua — întru argumentarea că spiritualitatea românească are a se mândri cu valori de prim rang.
**
Dar, un fapt mai puțin cunoscut este că presa română, cu toate publicațiile sale superbe și minunații săi ziariști, a avut un început… rusesc. Și nu este singurul domeniu în care rușii au deschis românilor calea. Părintele primei publicații de pe teritoriul românesc a fost cunoscutul prinț Potiomkin, legendar atât ca militar, dar și ca amant al Ekaterinei cea Mare. Ca personaj de lume, prințul Potiomkin a fost un adevărat factor de emancipare al boierimii moldovene.
Pe 18 februarie 1790, la Iași apărea primul periodic editat pe teritoriul principatelor române, "Courier de Moldavie". Era scos de ofițeri ai armatei ruse care staționa în acea perioadă în Moldova, cartierul general al mareșalului Grigori Alexandrovici Potiomkin fiind la Iași. Concepută ca un cotidian bilingv — în română și franceză — publicația făcea parte dintr-o strategie de informare și propagandă a prințului Potimkin asupra mersului războiului ruso-turc. Publicația cuprindea relatări ale evenimentelor recente din război, dar și articole de la curtea imperială rusă.
Enciclopedia română menționează: "Courier de Moldavie este considerată a fi primul ziar din spațiul românesc, apărut în 18 februarie 1790, la Iași. Courier de Moldavie nu era un ziar în accepțiunea modernă, ci o publicație periodică cu caracter de informare militară, editată de soldații ruși ai armatei lui Potemkin. Acesta din urmă era stabilit la Iaşi, iar din nevoia de a fi informat despre mersul războiului dintre armatele ruse cu cele turcești, a comandat publicarea unei foi cu ultimele evenimente. Courier de Moldavie era publicație bilingvă, tipărită în limbile franceză şi română”.
Partea română era redactată de Scarlat Sturza, ginerele lui Constantin Moruzzi fostul domn al Moldovei. Publicația va apărea timp de doi ani, iar informațiile militare vor face din ce în ce mai mult loc informațiilor externe, foiletoanelor timpului și altor știri din Imperiu și din Europa. "Courier de Moldavie" a fost bine receptat de intelectualitatea progresistă ieșeană, contribuind la emanciparea națională.
Prima publicație românească a apărut abia în 1829, tot la Iași — "Albina românească", ziarul editat și condus de Gheorghe Asachi a cărui primă dată de apariție a fost 1 iunie 1829. Despre întâietatea ziarului scos de ruși în istoria presei române, scrie și prof. univ. Ion Țurcanu în excelenta sa lucrare "Istoria românilor: Cu o privire mai largă asupra culturii" (Brăila, 2007):
"Dacă se exceptează periodicul de limbă franceză Courier de Moldavie, editat din 1790 la Iași de autoritățile militare ruse în Principate, atunci se poate spune că înainte de 1800 aici nu existase presă", scrie Ion Țurcanu.
**
Poate cel mai strălucit exemplu de gazetar influent este C.A. Rosetti, cel care a provocat prin ziarul său "Pruncul român" coagularea nucleelor revoluționare de la 1848 din Muntenia, din același ziar și din editură a finanțat revoluția din Muntenia lui 1848; exilat, editează publicații în străinătate prin care adună viitorul nucleu unionist de la Paris, revine în țară și editează marele cotidian "Românul", cel care va determina în bună măsură opinia publică valahă să accepte Unirea ți dă tonul alegerii lui Cuza, apoi este cel care provoacă și susține detronarea voievodului; în perioada tulburea războiului ruso-turc, când multe voci erau împotriva intrării României în război (inclusiv Mihai Eminescu), ziarul lui Rosetti este vehement în favoarea alianței cu Rusia și, în calitate de președinte al Adunării Deputaților, pragmaticul gazetar face în așa fel încât celebra Declarație de Independență din 9 mai 1977, citită de inegalabilul orator Mihail Kogălniceanu, să fie votată de deputați. Iată deci puterea presei — un jurnalist și ziarele sale au determinat revoluția pașoptistă, Unirea, ridicarea și căderea unui mare voievod, Independența.
