CHIȘINĂU, 17 — feb — Sputnik. Partidul Popular Danez le cere imigranților să participe la sărbătorile creștine, cum ar fi Crăciunul și Paștele, dacă doresc să se identifice drept "danezi", scrie publicația The Local.
"Să meargă la biserică", a declarat purtătorul de cuvânt al formațiunii, Martin Henriksen, adăugând că "cel puţin faptul că vor merge la biserică îi va direcţiona pe noii sosiţi pe calea cea dreaptă".
Îndemnul vine la o săptămână după ce în parlamentul Danemarcei au început dezbateri privind definirea identității daneze.
Henriksen a spus că, în opinia lui, participarea la sărbătorile creștine va ajuta imigranții din Danemarca să înțeleagă cultura majoritară a țării.
"Pentru a face acest lucru trebuie să înțelegeți ce înseamnă creștinismul pentru poporul danez", argumentează el, adăugând că "trebuie să vă implicați în această parte a bagajului nostru cultural pentru a experimenta acele lucruri de care e atașată majoritatea populației noastre, prin ritualuri și tradiții comune".
Acest lucru, argumentează el, presupune participarea la sărbătorile creștine cum ar fi Paștele sau Crăciunul și vizitarea bisericii daneze.
"Ne putem imagina că ați putea apărea într-o biserică de Paşti, fie și numai pentru a vedea cum se desfășoară slujba", a spus el.
Sugestia Partidului Popular Danez a fost criticată dur de celelalte partide. Purtătorul de cuvânt al Alianței Liberalilor, Laura Lindahl, a declarat că tentativa de a lega identitatea națională de religie este una "nedaneză".
Partidul Popular Danez este a doua formațiune politică ca pondere în Danemarca, reușind să acumuleze în urma alegerilor generale din 2015 peste 21 la sută din voturile alegătorilor danezi.