BUCUREȘTI, 16 feb — Sputnik, Mihai Antonescu. La 16 februarie 1933 a avut loc Marea Grevă de la Atelierele Griviţa. În plină recesiune (la noi şi pe vremuri crizele erau uşor defalcate), sărăcia şi meschinăria industriaşilor a scos muncitorii în stradă şi greviştii în curtea întreprinderii.
Deşi Partidul Comunist Român fusese scos în ilegalitate de ceva vreme şi nu funcţiona în parteneriat cu nicio mişcare sindicală, după 1947 acesta şi-a arogat iniţiativa grevei de la Griviţa, aducând în lumină personalităţi politice socialiste ca Gheorghe Gheorghiu Dej, Chivu Stoica, Panait Bogătoiu, Constantin Doncea, Alexandru Petea şi Ilie Pintilie, făptuitoare de acte de bravură şi dârzenie.
Greva de la 16 februarie a fost reprimată violent, jandarmii au deschis focul asupra muncitorilor. Şapte oameni au fost ucişi.
Cel ales de propaganda comunistă drept model eroic, martir al luptei de clasă, a fost Vasile Roaită (n. 1914), cel pe care propaganda l-a descris drept proletarul care a tras sirena, ca simbol al protestului, sirenă care a continuat să sune alegoric şi după moartea muncitorului, activată de greutatea trupului inert al acestuia.
Prima consemnare a episodului dramatic datează din anul 1948.
Despre Greva de la Griviţa s-a învăţat în şcolile româneşti, în cursul primar, până în anul 1979. Numele lui Gheorghiu Dej, legat de revoltă, s-a rostit numai până în 1977. Până în anul 1975, în şcolile generale se oficia o mică serbare solemnă, cu recitări de poeme şi intonări de imnuri patriotice.
Este interesant că în vremea comunismului agresiv, de inspiraţie sovietică, liderul Gheorghe Gheorghiu-Dej a inspirat un singur cântec. După 1965, odată cu venirea la conducerea partidului a lui Nicolae Ceauşescu, perceput atunci ca mai liberal, progresist şi non rigid, acestuia i s-au dedicat câteva sute de cântece.
