BUCUREŞTI, 15 feb — Sputnik. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, femeile însărcinate nu vor mai putea decide singure în legătură cu întreruperea sarcinii.
Iniţiativa vine în contextul în care rata avorturilor din România este cea mai ridicată din Europa, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Potrivit iniţiatorilor proiectului de lege, bărbatul ar trebui să aibă dreptul de a decide păstrarea sarcinii din moment ce a contribuit la conceperea copilului.
Proiectul prevede şi faptul că avortul nu poate fi făcut dacă se trece de a 14-a săptămână de sarcină. Avortul poate fi făcut doar dacă medicul consideră că viaţa femeii este pusă în pericol.