Parlamentul a trimis Președintelui spre promulgare Legea Bugetului de Stat și Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe 2017. Tot astăzi, președintele a transmis premierului și ministrului Finanțelor o invitație la discuții privind această lege.
"Având în vedere că astăzi Parlamentul României a transmis spre promulgare Legea bugetului de stat pe anul 2017 și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, consider oportună o întrevedere cu privire la cele două acte normative, la care vă invit împreună cu Ministrul Finanțelor Publice, domnul Viorel Ștefan, marți, 14 februarie a.c., ora 11:00, la Palatul Cotroceni.", este mesajul transmis pe site-ul Președintele României.
Nori negri par a se anunța la orizont. Procedural, Președintele poate retrimite orice lege înapoi Parlamentului, formulând obiecții punctuale, bine precizate. La rândul său, Parlamentul are obligația de a supune avizării comisiilor de specialitate articolele vizate de Președinte, apoi legea trece din noi prin proba votului Parlamentului, de fapt Camerei decizionale, sau a Camerelor reunite, după caz. Dar, atenție, parlamentul poate da un vot negativ modificărilor propuse de Președinte, iar legea va fi oricum promulgată (automat) de Președinte. Asta este în lege, dar…
Programul ambițios al PSD — ALDE presupune o creștere bugetară de 5.2%. Bugetul este construit pe această estimare. Justificarea acestei estimări vine și din sursa cea mai autorizată, Comisia Națională de Prognoză, care a revizuit in sus prognoza de creștere a economiei pana in 2020, acest indicatori stand la baza construirii proiectului de buget pentru 2017. Prognoza CNP pentru 2017 este de 5.2%, 2018 — 5.5%, iar pentru 2019-2020 la 5.7%. Totuși, este suspect că această prognoză optimistă este rezultatul unei modificări de ultimă oră, survenită dup alegeri. Astfel, estimarea de creștere pe 2017 a fost revizuita de la 4,3% la 5,2% in cea actuala, 2018 de la 4,5% la 5,5%, 2019 de la 4,7% la 5,7% și 2020 de la 4,2% la 5,7%.
Asupra acestor modificări s-au exprimat suspiciuni. Mai precis, senatorul PNL Florin Cîțu, vicepreședintele Comisiei de buget-finanțe din Senat, a transmis un comunicat în care afirmă că "există suspiciuni ca instituția Comisia Națională de Prognoză (CNP) a comis o ilegalitate pentru ca PSD și guvernul condus formal de Sorin Grindeanu să poată justifica bugetul pe 2017. Mai exact, CNP a fost obligată să-și revizuiască prognozele în linie cu cele prezentate de PSD si Liviu Dragnea și să ofere o bază legală pentru întocmirea bugetului pe 2017".
"Opinia mea", concluzionează Cîțu, "este aceea ca CNP a fost forțată să preia datele umflate din programul PSD de guvernare pentru a-l credibiliza". În același timp, Institutul Național de Statistică a revizuit în jos creșterea economică din primele noua luni ale anului 2016, de la 4,9% la 4,8%. Iar pe ultimul trimestru a scăzut de la 4,4% la 4,3%. Totodată Banca Mondială apreciază creșterea economică a României pentru 2017 la doar 3,7% in 2017, 3,4% în 2018 și tot în scădere, 3,2% în 2019 — deci o diferență uriașă față de estimarea pe care e construit Bugetul guvernului Grindeanu.
Este deci posibil ca Iohannis să întoarcă Legea Bugetului solicitând modificarea articolelor care vizează sursele de finanțare, ceea ce ar da peste cap întreg Bugetul. Așa cum spuneam, majoritatea parlamentară poate respinge cererile președintelui, iar legea va reveni nemodificată la Președinție, fiind automat promulgată. Dar, spuneam că există un "dar"… Strada! Majoritate era și la Ordonanța 13, și a picat. La fel, la presiunile străzii, parlamentul, respectiv guvernul, poate modifica Legea Bugetului ceea ce ar duce la imposibiliatatea realizării programului PSD, sau poate respinge, prilej pentru Iohannis sau pentru diverși factori politici și civici să mențină o presiune a străzii asupra Guvernului, paralizând parțial activitatea statului.
Cu alte cuvinte, în condițiile în care Iohannis dorește o cădere PSD, acum are un prilej să o facă — desigur sacrificând stabilitatea (economică) a țării. În același timp, Iohannis nu va avea obiecții la Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat, lăsând Guvernului greutatea propriilor promisiuni electorale sociale, asta în timp ce lovește în posibilitatea susținerii proiectului guvernamental.
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.