BUCUREŞTI, 11 feb — Sputnik. Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înregistrat un dosar penal privind finanţarea USR în campania electorală, potrivit News.ro.
Pe rolul secţiei ÎCCJ figurează infracţiuni de delapidare, spălare de bani şi conflicte de interese săvârşite de USR.
"Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat la începutul acestui an un dosar având obiectul menţionat de dumneavoastră, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese", arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Parchetul precizează că această cauză este în curs de soluţionare, iar până la acest moment s-au efectuat diverse acte de procedură.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat sâmbătă că este surprins de anunţul Parchetului.
„Am citit şi eu ştirea dumneavoastră. Sunt foarte surprins", a precizat Nicuşor Dan.
Totodată, Nicuşor Dan a menţionat că USR nu are, oficial, decât decizia Autorităţii Electorale Permanente prin care, pentru campania de la alegerile locale, din 650.000 lei, partidul a primit 500.000 lei.
Liderul USR a susţinut că acuzaţiile de delapidare şi spălare de bani nu au nicio legătură cu partidul său.