BUCUREȘTI, 10 feb — Sputnik. Surse din PSD și din spațiul public au dezvăluit câteva dintre propunerile care se vehiculează la nivelul coaliției de guvernământ pentru funcția de ministru al Justiției, portofoliu ocupat interimar de Ana Birchall, ministrul Afacerilor Europene, după demisia lui Florin Iordache.
Unul dintre numele vehiculate este al cunoscutului avocat și om politic Lucian Bolcaș. Întrucât am apreciat că un jurist cu profesionalismul și experiența lui Lucian Bolcaș este o variantă credibilă, l-am contactat. La întrebarea dacă i-a fost făcută propunerea, avocatul Bolcaș a negat, dar răspuns că "am auzit și eu, dar mi s-a făcut această propunere de către prieteni, din societatea civilă și din presă, nimic din zona oficială — iar eu nu am nevoie de probleme", a spus Bolcaș referindu-se la scandalurile din jurul justiției, dar și la cazurile cu implicații politice aflate acum pe rolul instanțelor.
Lucian Bolcaș este apolitic, a fost membru PSD și vicepreședinte PRM, unde a fost coleg cu doi dintre cei mai vocali lideri PSD, Lia Olguța Vasilescu și Codrin Ștefănescu. Lucian Bolcaș are o impresionantă carieră de procuror, avocat și parlamentar, a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților. În 2013 a fost propus de USL (PSD + PNL +PC) pentru Curtea Constituțională, dar a fost atacat de Institutul Wiesel pentru presupus "antisemitism".
Institutul Wiesel a adus trei argumente: Bolcaș a susţinut reabilitarea memoriei lui Valeriu Gafencu, s-a opus înlăturării bustului Mareşalului Antonescu din Curtea Bisericii Sfinţii Constantin şi Elena (ctitoria Mareșalului) și pentru un comunicat publicat în revista "România Mare ("Un atac incalificabil împotriva Istoriei Naționale și a Religiei Creștine) — semnat de Bolcaș alături de Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Buzatu, Ion Coja și alte câteva sute de personalități ale culturii. În articol/comunicat este expus un punct de vedere al mai multor istorici și oameni de cultură despre acuzațiile aduse românilor de către Elie Wiesel. Răspunsul omului de cultură și juristului Lucian Bolcaș a fost "asumarea istoriei nu se face cu dărâmarea istoriei". Lucian Bolcaș provine dintr-o veche familie de juriști ardeleni, bunicul său fiind unul dintre semnatarii "Memorandumului" românilor din Transilvania din 1892.